Imi zice o amica zilele trecute: “N-ai mai dat nici un semn de viata in ultimul timp.” Trec peste partea in care as fi putut sa spun “Nici tu” si ii raspund scurt “N-am avut timp.” A sunat rece si formal, corect! Iar continuarea dialogului a fost pe masura:”Da, cu asta mica. Te cred.”... si deja pe picior de "hai ca mai vorbim!" nu se stie cand. Numai ca pe la punctul asta mi s-a cam aprins un beculet rosu – de fapt n-o prea interesa, altfel nu m-ar fi lasat sa scap cu o asemenea scuza idioata. In fond, pentru oamenii la care tii iti faci timp, nu?
De cele mai multe ori, cand ajungem intr-un punct din asta, ne conformam, incercam sa pastram o atitudine politicoasa si mergem mai departe. Si uite asa se racesc relatiile… pentru ca, pana la urma, poate nu ne prea pasa nici unora, nici altora. Ne lasam loc de buna ziua, cum s-ar zice, pentru ca niciodata nu se stie cand avem nevoie de cineva… iar atunci cand avem nevoie, ingrosam obrazul si ne urmam interesul. Ce mai conteaza ca nu am mai vorbit de luni intregi?! Poate n-o sa mai vorbim din nou nici dupa ce ne-am vazut atins scopul. Pana la urma cu totii avem multe cunostinte si foarte putini prieteni.
In principiu nu prea putem trece prin viata fara sa bagam lumea in seama. Nu spun ca asta ar trebui sa facem ca sa incetam sa mai fim falsi si superficiali... si nu cred ca o sa incerc vreodata sa fac asa ceva. Zilele astea insa mi s-a pus pata pe cei care ma intreaba ce fac si apoi intorc privirea in alta directie fara sa asculte raspunsul. M-am plictisit sa intreb eu insami alte persoane de sanatate si sa primesc raspunsuri reci si vagi. Nu mai am nici un chef sa deranjez pe nimeni – deranjez decat acolo unde mi se arata ca de fapt nu deranjez. Si nu mai vreau sa ma straduiesc pentru ca, mai ziceam eu pe undeva, orice relatie trebuie sa vina de la sine – daca nu simti ceva autentic, la ce sa iti mai bati capul?! Mi s-a cam luat de mutre acre si tonuri impersonale si de refuzuri si pretexte si de "hai sa ne vedem saptamana viitoare", dar saptamana viitoare, de fiecare data, toata lumea are alt plan... sau nu mai raspunde la telefon.
Zilele astea m-am hotarat pe bune ca nu am timp. Nu e doar un fel de a spune, e chiar real. Nu mai am timp sa stau sa ma intreb de ce unii oameni sa poarta ciudat (ciudat din punctul meu de vedere, e adevarat), nu mai am timp sa stau sa analizez comportamente si atitudini, nu mai am timp sa despic firul in 14 cu fiecare persoana pe care o stiu ca sa imi dau seama daca si unde am gresit sau gresesc, nu mai am timp sa incerc si sa reincerc decat acolo unde vad ca exista aceeasi dorinta si de cealalta parte. Ma gandesc ca e mai sanatos sa nu mai fac intotdeauna si al 2-lea si al 3-lea pas daca primul s-a dovedit a fi insuficient. Merg pana la jumatatea drumului si astept. Si in mare cred ca trebuie sa accept oamenii asa cum sunt - mai putine sperante inseamna mai putine dezamagiri in privinta lor.
Serios, raspunsul ala era corect - nu am mai avut timp pentru ca am alte lucruri mult mai importante de facut. Poate mi-am schimbat prioritatile in ultima vreme… sau pur si simplu o fi toamna asta de vina. Exista curatenia de toamna? Eu mi-am facut curatenie inclusiv in agenda telefonica. :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu