Despre Fotografie - interviu cu Daniel Chindea

Cand am inceput proiectul Special Guest, Daniel Chindea, pe care il putem numi fara sa gresim, prietenul nostru, a fost printre primele persoane la care m-am gandit. L-am cunoscut acum mai bine de 4 ani si de atunci l-am implicat in orice proiect fotografic important ce a inclus familia noastra si l-am recomandat cu caldura ori de cate ori am putut. 

C.V.: Draga Daniel, povesteste-ne cum a inceput totul. Ai dorit dintotdeauna sa te dedici fotografiei sau alegerea acestei profesii a fost un concurs de imprejurari?

D.C.: Fotografia a fost prezenta in copilaria mea datorita pasiunii tatalui meu. Dar nu m-a atras mai mult decat inseamna placerea de a avea intr-o cutiuta ascunsa intr-un dulapior amintiri legate de familie. Mamica mea e frumoasa si acum dar fotografiile ei de la 20 de ani erau incredibile. Tin minte ca am avut oaspete un fotograf profesionist care a realizat cateva imagini cu mine si fratele meu, amandoi mici fiind. Insa nu pot spune ca am crescut cu aparatul de fotografiat in mana. Nici pe departe. Mai degraba chitara si pianul au fost prietenii mei. Dupa care am venit din oraselul meu natal in Bucuresti. La facultate. Si undeva, pe parcurs, ceva a facut click in mintea mea de-atunci. Si am inceput sa fotografiez. Timid. Pentru mine si prieteni. Simultan, am facut investitii serioase in educatie, investitii pe care le consider piatra de temelie a ceea ce altii considera succesul meu in fotografie.

C.V.: Cat din ceea ce faci este inspiratie, talent si pasiune si cat este munca? Eu din ce am vazut la tine e o combinatie. Am fost impresionata nu numai de rezultatele pe care le-am vazut dar si de dedicatia cu care participi la o sedinta foto, tu lasi impresia ca esti parte din fiecare fotografie pe care o realizezi.

D.C.: Esti mult prea amabila cu mine, dar probabil ca ce spui e adevarat. Sunt pasionat de oameni, iar fotografia imi ofera o cale de a cunoaste o mare diversitate de oameni. In plus, sentimentul ca realizezi impreuna cu ei ceva de valoare pentru suflet este mereu o provocare si o placere in acelasi timp. Inspiratie? Talent? Nu stiu sa raspund la asta. Ce pot sa-ti spun este ca fotografiez in primul rand pentru mine. Cel putin incerc asta de fiecare data cand indrept camera foto inspre cineva. Inspiratia ti-o ofera fiecare om fotografiat, fiecare copil, fiecare eveniment. Nimic nu seamana, totul e diferit, nu poti sa te plictisesti ca fotograf daca iti plac oamenii. Cat despre ‘parte a fiecarei fotografii’… e absolut normal sa se intample asta, fotografia de oameni este un demers comun (fotograf – subiect), se realizeaza in doi, fiecare contribuie la fel de mult la crearea unei fotografii.

C.V.: Ce greutati intampini in profesia asta? Noi, cei din afara, avem tendinta sa consideram ca ai o meserie super fun, fara griji, dar am feelingul ca si in acest domeniu este competitie, este nevoia sa fii mereu up to date. Cum stau lucrurile de fapt?

D.C.: Greutati? Pe primul loc se situeaza tendinta romanilor de a-si ascunde adevarata persoana indaratul unei masti pe care ei considera ca e bine sa o arate lumii. Altfel spus: inhibitiile. Probabil ca perioada lunga de anonimat in care am trait in perioada comunista a marcat parinti si copii deopotriva. Nu e ‘civilizat’ sa-ti arati trairile in public, fie ele bucurii sau tristeti. Sau orice altceva. Si asta face ca fotografia de oameni sa aiba ca prim obstacol depasirea inhibitiilor, prin perioade de acomodare, prin nesfarsite cafele, ceaiuri si small-talk inainte de fotografie.

Meseria e super fun de cele mai multe ori. Sunt si aspecte mai putin fun (cum ar fi corectiile de imagine) sau incercarea de a respecta deadline-uri. Nu consider ca scrie ‘artist’ pe buzunarul tricoului meu, dar termenul de predare este, probabil, cel mai mare inamic al meu. Nu ma inteleg cu el deloc si risc sa-mi supar oamenii pe care ii fotografiez cu drag.

Competitia este mereu placuta, fara ea nu s-ar intampla nimic pozitiv in dezvoltarea individuala. Invat de la competitie, admir fotografii minunate realizate de alti fotografi. Imi doresc mereu competitie puternica si contribui in parte la asta, prin workshop-urile la care se intampla sa fiu lector.

C.V.: De unde iti gasesti inspiratia? Imi amintesc ca inainte de nunta noastra ti-am zis ca eu sunt mireasa betoanelor si nu imi doresc sa pozam printre floricele sau in parcuri. Preferata mea dintre toate locatiile a fost Calea Victoriei. Apoi sesiunea foto de ziua noastra a avut loc in gara din Lehliu Gara, au iesit niste fotografii grozave. Cred totusi ca inspiratia ta trebuie sa se plieze fiecarui subiect in parte (unii vrem mare, altii munte, unii betoane, altii explozie de culoare pentru ca pana la urma suntem cu totii diferiti), am dreptate? 

D.C.: Tu esti mireasa mea preferata, tocmai pentru ca ai stiut ce iti doresti, ai exprimat o preferinta. De multe ori mirii nu se gandesc la fotografie decat ca la ceva ce trebuie facut. Implicatiile unei locatii pentru sesiunile foto sunt multiple. Locatia influenteaza atmosfera imaginilor, starea de bine a celor fotografiati. Locatia poate oferi varietate de imagini sau nu. Unele locatii sunt periculoase prin vecinatati. Altele sunt banale. Nu sunt fan al spatiilor verzi pentru ca varietatea de imagini pe care o vad cu ochii mintii intr-un parc este redusa. Verde, verde, verde. In plus, combinatia verde, alb si negru nu este extrem de productiva.

Daca cei pe care ii voi fotografia nu pot exprima o preferinta, le descriu tipuri de locatii, impreuna cu implicatiile fiecarui gen de loc unde am putea merge. Daca nu ajungem impreuna la o concluzie bine delimitata, mergem in mai multe locatii. Exista o moda in fotografia de nunta in care fotografia descrie locatii spectaculoare iar subiectul imaginii (in cazul nostru mirii) este pierdut undeva in cadru. Fotografia va fi minunata, insa eu nu m-as simti in largul meu daca as fi cel fotografiat in aceasta maniera. Cu alte cuvinte: ‘Si mirii unde sunt?”.

Pentru mine, locatia este si va fi locul unde se exprima subiectul fotografiei. Locatia nu trebuie sa covarseasca omul fotografiat, trebuie doar sa ajute in mai buna descriere a lui. Mult mai importanta decat locatia este lumina care cade pe subiect. De aceea, prefer oricand o lumina superba, in detrimentul unei locatii spectaculoase.

C.V.: Iti amintesti primele tale fotografii facute in calitate de profesionist? Cum ai evoluat de atunci? 

D.C.: Mi le amintesc. Nu-mi da inima ghes in a ma uita din nou la ele. Dar m-am straduit si atunci si ma straduiesc si acum sa spun cat mai multe despre omul fotografiat. Asta nu s-a schimbat. Evident ca mi-am imbunatatit abilitatile de a realiza fotografie buna in conditii adverse (timp scurt, locuri improprii, lumina mai putin buna, oameni necooperanti). Un lucru aparent neimportant dar care conteaza extraordinar este increderea fotografului in ‘fortele proprii’. Cei fotografiati simt imediat orice ezitare, iar rezultatele arata acest lucru. In plus, atunci cand fotograful este mai putin stapan pe ceea ce face, subiectul preia conducerea, iar asta nu duce de cele mai multe ori la fotografii reusite.

C.V.: Este ceva ce ti-ai dorit sa fotografiezi si nu ai reusit pana acum? De fapt ce gen de fotografie te reprezinta cel mai mult? 

D.C.: Sunt fotograf de familie si fotograf de nunta. Nu mi-am dorit sa fotografiez niciodata altceva decat oameni. Ma uit la fotografia de fashion cu invidie, exista acolo bugete de timp si financiare care permit crearea de imagine superioara tehnic, nemaivorbind de subiectii care sunt obisnuiti cu a fi fotografiati. Insa lipseste, de multe ori, incercarea fotografului de a spune ceva despre omul fotografiat. Tocmai pentru ca scopul este altul (imbracamintea, locatia etc). Imi doresc sa fotografiez mai mult oameni care se casatoresc in afara Romaniei. Oameni mai putin inhibati. Nunti mai putin formale si mai ‘traite’. Imi doresc sa fotografiez oameni fara stresul banilor din buzunar.

C.V.: Am vazut cu cata pasiune fotografiezi adulti dar si copii. Cum este sa lucrezi cu cei mici care sunt ca argintul viu? Eu marturisesc ca in ultima vreme nu am mai reusit sa ii fac niste fotografii cat de cat ok finei mele pentru ca pur si simplu este ca Speedy Gonzales, plus ca deja stie foarte bine ca incerc sa o vanez cu camera si se sustrage in mod deliberat. 

D.C.: Copiii sunt, probabil, cei mai usor de fotografiat. Totodata pot fi si cel mai dificil subiect. Dar eforturile de a fotografia copii sunt, intotdeauna, extrem de rasplatitoare sufleteste. Ti-am marturisit ca piedica cea mai mare in fotografia de oameni e reprezentata de inhibitii. Ei bine, copiii nu au frica de penibil. Copiii iti arata, chiar atunci cand se stramba sau ‘pozeaza’, adevarul gol-golut. Totul tine de rabdarea fotografului si de rabdarea parintilor. Care parinti, de multe ori, incearca sa manipuleze copiii in a ‘rade mai mult’ sau in a ‘sta frumos’. Ceea ce e imposibil tocmai pentru ca cei mici nu stiu sa se prefaca.

Imi propun sa fotografiez din ce in ce mai multi copii in viitorul apropiat. In primul rand pentru satisfactiile sufletesti. Si apoi pentru sinceritatea imaginilor. 

C.V.: Cu fetita ta ai multe fotografii facute de tine?

D.C.: Eu cred ca stii mai multe decat ne spui aici! Mariuca mea este probabil cel mai putin fotografiat copil. Am fotografii cu ea (cateva) de cand a venit acasa de la maternitate. Apoi pe la 1 an. Cateva de anul trecut (4-5) cand a fost prima oara la coafor (go figure). Si acum o saptamana am incercat sa o fotografiez in studio. A fost foarte suparacioasa, dar iubesc rezultatele tocmai pentru mutritele ei sincere.

C.V.:  Ce proiecte ai in lucru? Am vazut ca site-ul tau va avea o noua infatisare si un nou content, cunoastem deja proiectul Wedding Staff, ce ne mai poti spune? 

D.C.: Proiectele sunt numeroase. Ma pasioneaza mai nou strunjirea lemnului. Este relaxant, iar sentimentul dezgolirii unui obiect frumos dintr-un trunchi de copac este asemanator cu cel al realizarii unei fotografii bune. 

WeddingStaff e un demers care sper sa mearga inainte, inspre definirea mai buna a statutului ocupational al fotografului de nunta, pentru un respect mai mare atribuit acestei ocupatii atat de catre societate cat si de catre fotografii insisi.

Un proiect funny este viitoarea curte cu gaini crescute natural. Nu te gandi la o ferma, dar am imprejmuit deja o bucatica de teren si voi construi un adapost pentru pasari de curte (cateva). O omleta cu oua de casa e ceva minunat.

THE.BOOK este un produs al WeddingStaff ce directioneaza mirii inspre servicii de fotografie si videografie de calitate. Sunt mandru de colegii mei fotografi si videografi si mi-as dori ca mirii sa inteleaga mai mult ca imaginea de calitate este definita de munca acestor oameni.

C.V.: Daniel, noi iti multumim pentru ca esti alaturi de noi in cadrul proiectului Special Guest, iti dorim multe lucrari interesante si numai vesti bune si care sa ne incante privirea dar si sufletul!

D.C.: Nu stiu cum e cafeaua la voi, dar stiu ca aveti mereu cuvinte bune de citit pe Cafeneaua Vieneza. Va doresc sa fiti mereu pretentiosi in alegerea celor spuse la voi in Cafenea. Si sa promovati imagine de calitate. Romanii au nevoie de lucruri bune si frumoase in viata lor, au cam uitat ce inseamna asta. Multumesc mult pentru interviu. Chiar daca a fost scris, am senzatia unei conversatii placute si utile pentru toti iubitorii de frumos.