Tot despre week-end

Week-end-ul care a trecut m-am gandit eu asa ca ar cam fi cazul sa iesim din rutina zilnica, eu si familionul meu. Asa ca m-am apucat din timp sa organizez activitati solicitante care sa ne ajungă pret de trei zile. A fost greu sa aleg intre o expeditie prin savana, sa ii arat Arinei puii de lei, o sesiune de catarat pe undeva prin Himalaya, sa ne laudam ce sportivi suntem, sau niste scufundari direct in Pacific. Prin urmare, pe ultima suta de metri, am plecat sa facem rafting si bungee jumping.

Nu, n-am luat-o razna, nu fabulez... si normal ca nu am facut nimic din toate astea... desi suna foaaaarte credibil, recunosc. :) Dar ceea ce chiar am facut a compensat pe deplin! Adica am trait intens fiecare secunda, si periculos pe deasupra! După primele doua activitati m-am gandit ca, fie am fost inconstienta in planificare, fie n-am fost deloc cuminte si subconstientul m-a ajutat sa ma autopedepsesc.

Am inceput, ca in fiecare week-end care se respecta, de vineri seara. Urasc sa merg la cumparaturi intr-una din ultimele trei zile ale saptamanii, dar am zis ca de data asta nu am incotro. Asa ca, m-am dat si desteapta si eficienta si am zis ca o duc si pe Arina la tuns sa impusc cei mai arzatori iepuri dintr-o data. Hm! Sa nu spuneti niciodată ce dragalas si frumusel e un copil pana nu-l vedeti in faza de isterie si urlete si respingere totala a unui lucru. Si sa nu ii subapreciati limitele pentru ca eu m-am cam ars pe tema asta. Unu la mana - foarte putini sunt copiii care accepta sa se tunda. Prin urmare intr-un salon de specialitate nu se aud decat tipete continue, iar logica si explicatiile nu sunt de nici un folos. Tot ce ar putea sa mearga, si a mers de data asta in cazul nostru, a fost nefericirea marcanta a altuia. Arina a fost tunsa stand la mine in brate, eu in picioare fiind, fara pelerina (niciuna dintre noi), doar din foarfeca (pentru ca orice zgomot de masina, feon etc. declansa butonul de panica) si, mai ales, impresionata si acaparata de imaginea trista si plansa a baietelului de pe scaunul de langa. Saracu', le ura din suflet pe cele trei matracuci care se strambau in jurul lui, de frizerita nu mai spun! Procesul nostru a durat cam jumatate de ora si asta pentru ca am avut noroc de o doamna descurcareata si dispusa sa isi asume riscul de a tunde un copil al carui cap stătea foarte putin in aceeasi pozitie. Fără pagube si cu un bob reusit, am plecat usurati, declarand operatiunea ca fiind de succes, dar de nerepetat prea curand. Imediat dupa, impinsul caruciorului prin hypermarket si umplerea lui pana la refuz mi s-au parut mai relaxante ca niciodata in ultimii ani... Pana am ajuns la casa si mi-a crescut pulsul, dar asta e alta treaba.

A doua zi am luat-o cu treburile de dimineata. Ce dormit mai tarziu pe motiv ca e sambata??? Ce daca ne-am culcat seara anterioara pe la 12? Pe la 8 eram deja aproape gata sa o luam din loc... Deci diferenta de doar jumatate de ora fata de zilele obisnuite ale saptamanii. Ca asa le sta bine unor oameni energici si foarte activi, nu?

Un alt sfat prietenesc - dacă nu e absolut necesar, nu duceti copilul la oftalmolog de prea mic. Bine, eu aveam planificat sa o duc si la dentist, dar acum zic sa mai stau macar un pic.
De data asta, la oftalmolog adica, nu a plans, dar nici nu a crezut de cuviinta ca ar trebui sa colaboreze. Ca nu a stat la picaturi si ca ar fi lovit-o pe asistenta in plin de n-ar fi avut mainile imobilizate, astea nu au fost surprize. Doamna respectiva oricum era putin cam prea dura si cred ca ii dau dreptate copilului in astfel de reactii. Dar nu a vrut sub nici o forma sa identifice animalutele de pe panou - bine, pana la urma mi le-a soptit mie la ureche, dar proba nu a fost validata astfel. Si pe cele din carte le indica tot prin intermediul meu... parca eram mana de robot si ea apasa pe telecomenzi. Ne-am chinuit in total o ora si jumatate, am devastat jumătate de cabinet si, pana la urma, am terminat de controlat doar un ochi. Cu celalalt mai incercam peste 6 luni.

De la oftalmolog am plecat in graba sa comandam pantofi. Fitze pe noi!!! Nu ne mai ajung cei cumparati direct din magazin! Alt show oferit cu generozitate privitorilor. Asa ne trebuie!!! Ideea e ca a fost imposibil sa o convingem sa ii luam masuratori. Cu un picior descaltat si cu celalalt pazit bine, s-a lasat cu tavalit pe jos, bineinteles cu urlatul de rigoare, cu rugat, ignorat, santajat si tot ce ne-a mai trecut prin cap. E o mana de om si sperie o armata. Si am renuntat!! Bine ca măcar mami si-a comandat pana la urma!

Si, daca toate astea nu par suficient de picante, tot in astea 3 zile (2 si jumatate mai corect) am fost si musafiri, ne-au vizitat si oameni dragi, iar pomisorul nostru sarbatorit s-a mentinut cu incapatanare in centrul atentiei. Ca e rasfatata am mai zis. Ca, atunci cand e inconjurata de oameni care o iubesc si pe care ea ii iubeste, isi da si mai tare in petec, o recunosc si va fi material de lucrat pe viitor. Nu e de colo sa-ti vezi plodul catarandu-se pe masa, carand obiecte prin casa gazdei sau lovind cu pumnul pe oricine ii sta in cale. Nu spune iarta-ma decat dupa ce te perpeleste bine, are simtul proprietatii foarte bine dezvoltat si geloziile toate la purtator. Dar are si lipici si nu prea te poti supara pe ea. In 2 zile de week-end nu a dormit deloc somnul de dupa-masa. A avut cate 12 ore de alergat continuu si nu stiu cum a rezistat. Probabil din prea multa curiozitate sau incantare. Cert e ca nu stim cand a trecut vremea si important e ca ne-am inteles pana la urma si ca ne-am atins obiectivele. Si negresit o sa repetam experiente asemanatoare in week-end-urile ce vin. Nu de alta, dar mai avem caini de tuns, RMN-uri de facut, oameni de sarbatorit, botezuri, nunti... eheeee, cate si mai cate!