Zic de liniste... Dar nu liniste in adevaratul sens al cuvantului. Sau nu din aceea... sonora, ca sa zic asa. A fost liniste pentru psihicul meu. Pentru ca fetele au fost in continuu cu mine, sub supravegherea mea... sau ma rog, 99% din timp. Am stiut ce fac, ce mananca, cum dorm, cu ce se joaca, ce le trebuie, cand le trebuie... Am stiut tot si m-am simtit impacata asa... Chiar daca... O, da!!! "Nu mai tipa ca doarme sora-ta!", "Vezi ca ai dat mancarea pe jos!", "Katerina, lasa papusa Arinei!", "Arina, nu o mai trage pe Katerina de mana si tu, Katerina n-o mai trage pe Arina de par!" Credeti ca e putin lucru?? Hmmm!!
Astea doar ca idee. Realitatea a fost, si este in continuare, zgomotoasa, incontrolabila, imprevizibila... cu dureri de cap si pierderi de voce de la tipat (vocea mea, bineinteles!), cu rasu'-plansu' si lupte pentru afirmare si suprematie, cu "Arina, inceteaza!" si raspunsul instant:"Alina, inceteaza tu!"... cu "Ufff, e 12 noaptea, in sfarsit e liniste, sa dormim si noi un pic!"
Necazul e ca am un feeling ca o sa imi para rau dupa perioada asta! :(( Deja nu mai vad ultimele saptamani ca pe unele grele si nebunesti. Sau le vad intr-o nebunie frumoasa, spontana, de multe ori haioasa. Vad cea mai frumoasa vara pe care am avut-o pana acum... si o recomand tuturor! :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu