Prietenul nevazut

E singura carte pe care am reusit sa o termin anul asta. Sau cel putin asa imi amintesc. Nu e neaparat un lucru bun (nici cel a n-am citit mult, nici cel ca nu-mi prea amintesc), dar e o dovada a faptului ca 9 luni si jumatate din acest an au trecut ca gandul, pline si intense.

E o carte foarte dragutza – Cecilia Ahern autoare. Daca numele ei nu spune nimic, o carte de vizita foarte buna poate fi “P.S. I Love You”, filmul cu Hilary Swank si Gerard Butler facut dupa cartea ei in 2007.

“Prietenul nevazut” e bazata tot pe emotii. E deconectanta, sensibila… si e magica. E despre prietenii imaginari pe care avem nevoie uneori sa ni-i cream atunci cand viata devine prea dura si coplesitoare. E de citit… mai ales intr-o seara friguroasa la caldura unui pled si a unei cesti de ceai.

“Prieteni imaginari, prieteni invizibili – numiti-ne cum doriti. Poate credeti in noi, poate nu. De fapt, nici nu mai conteaza. La fel ca cei mai multi oameni care fac o treaba buna, nu existam ca sa se vorbeasca despre noi si sa fim laudati; existam doar ca sa servim interesele celor care au nevoie de noi. Poate ca nici nu existam; poate ca suntem doar produsul imaginatiei oamenilor; poate ca e doar o coincidenta ca niste copii de doi ani, care de abia vorbesc, aleg sa fie prieteni cu oameni pe care numai adultii nu-i vad.” Sau “posibilitatea ca noi sa existam. Ca suntem aici pentru a-i ajuta si asista pe cei care au nevoie de noi, cred in a crede si deci ne vad.”