Mancare... si atat!

Eu ma laud la toata lumea ca am un copil mofturos – ii place mancarea, dar numai 5% din ea. Eh, e bine si-asa. Problema e ca nemancatul ei imi da si mie diverse reactii. Adica dureri de stomac – care, dupa spusele homeopatei, sunt de fapt probleme biliare pe baza de nervi si stres… care nervi??? care stres???, lipsa chefului de gatit – consecinta fireasca a faptului ca mancarea nu e apreciata, lipsa oricarei porniri de a mai manca eu insami sanatos sau rational… adica am doar doua optiuni – ori mananc mancarea copilului, ori nu mai mananc deloc. Mancarea copilului ar fi sanatoasa, dar inghitita cu noduri si o doza buna de “draci”, ca sa zic asa autentic romaneste, cred ca numai bine nu mai face.
Pornind de la cele zise – adica satula de resturile copilului si fara chef de muncit mult, m-am urnit totusi acum cateva zile sa imi “gatesc” ceva mediocru – nici super delicios, dar pe gustul meu, la indemana oricui de realizat, simplu si in acelasi timp imaginativ.
Pe scurt – am fiert niste orez Uncle’s Ben integral (mie-mi plac chestiile integrale!). Pungutele astea – doua in cazul de fata – se manevreaza foarte usor, respectiv foarte rapid orezul era intr-un castron cu boabele (ale lui, orezului) intregi si nelipicioase. Am pus peste un amestec mexican scurs dintr-o cutie – porumb, mazare si ardei rosu. Apoi am mai trantit si niste ciuperci… tot gata facute, din conserva (clar asta nu e mancare pentru copii!! Dar nu imi plac ciupercile crude si nici cele prajite si sa le fac pe gratar, nu merita efortul). Si suplimentar am taiat niste masline verzi cu migdale si le-am incorporat si pe dansele (ca sa sune mai savant). Ulei de masline, sare, piper… si as fi pus si patrunjel de-as fi avut. Scurt si la obiect masa de pranz pentru 2 zile.
A, nu e mancare pentru carnivori! :))