Se poartă verdele!

Sau nu știu dacă se poartă, dar eu am revenit la prima mea dragoste, cea care mă facea să întreb când eram mică (atât de mică încât mi se povestește că de amintit nu-i vorbă) de ce nu există pâine verde. (A, și ai mei au încercat, săracii de gura nebunei să cumpere mașină verde în ’80, dar nu au reușit, așa că au luat-o vreo 20 de ani mai târziu.)
Deci îmi place verdele tare, puternic, ăla de dă spre negru cum sunt uneori frunzele de trandafir. Dar îmi place și verdele ăla crud și proaspăt al ierbii când apare prima dată primăvara. Și cel mai tare acum mi s-a urcat la cap chartreuse. Nu, nu lichiorul... că există și ăsta, ci culoarea. Ha! Nu vă așteptați la una ca asta!!! De la decorațiuni interioare mi se trage. Am vrut să îmi fac așa-zisa sufragerie în astfel de tonuri. Nu prea a ieșit că deh, am luat și eu ce-am găsit. Dar m-am străduit. Și mă mir pentru că chatreuse ăsta e un verde amestecat cu galben. Iar eu nu suport galbenul. (Iremediabil și fără drept de apel l-am detestat de când mă știu... și rozul pe lângă el. Asta ca semn că, dacă o să le prefer vreodată, înseamnă că m-am senilizat!).
Deci chartreuse pe toată linia. Așa:



Așa:



Sau așa... dar nu știu ce gust are: