joi, 29 octombrie 2009

Simfonia fantastica

Am fost aseara la Opera… am vazut “Simfonia fantastica”, spectacol de balet de fapt. In rolurile principale Razvan Mazilu si o fata foarte – foarte frumoasa (Bianca Fota daca e sa ma iau dupa distributie). Mi s-a parut greu. A durat cam o ora si douazeci de minute, a fost multa poezie (in speta franceza), multa arta… dar clar nu e un spectacol pentru incepatori ca sa zic asa.
Eu una m-am simtit cam pierduta la final. Mi-a placut muzica (nu stiu daca pot spune acelasi lucru despre Galushka mea care ma “batea” constant… poate ii placea, poate protesta), interpretarea a fost de admirat, dar parca nu gasesc prea multe senzatii pe care sa le descriu. Nu e ceva ce poate fi povestit si n-as putea sa dau un verdict de genul “E super! Trebuie neaparat vazut” sau “Nu merita!”… nu pot spune asta doar pentru ca eu nu am putut intelege tot. Sau as putea sa ma declar mai deschisa in viziuni si sa scriu aici o judecata elaborata doar pentru ca da bine… si n-ar avea cine sa ma contrazica. :))
Serios vorbind, mi se pare chiar greu de realizat un dans, fie el si de balet ultramodern, pe versuri… fara muzica. E la fel de greu de inteles :))). Dar trairile au fost foarte intense de ambele parti. Si oricum nu pot sa am decat toata admiratia, din nou, pentru niste oameni care cred in ceea ce fac si o fac cu tot sufletul si toata daruirea.
Iar la polul opus, cred ca as avea destul de multe de spus despre spectatori. Erau foarte multi tineri de liceu adusi, probabil pentru prima data in viata lor, mai mult sau mai putin cu forta, la un spectacol pe care nu aveau nici rabdarea, nici pregatirea, nici capacitatea de a-l intelege. Si se manifestau zgomotos in stilul tzatzismelor pe care si le insusesc in fiecare zi de la televizor si din mediul in care traiesc –urcatul picioarelor pe scaune, scuipatul semintelor, glume de prost gust ale unor pustani fara bun simt care se dadeau peste cap sa impresioneze niste aspirante la jobul de top-model sau, in cel mai bun caz, la cel de prezentatoare TV (dar stilul Oana Zavoranu si nu cel Delia Budeanu).
In primul rand nu am inteles ce cautau acolo. Probabil a fost o experienta pe care nu o vor mai repeta vreodata. In al doilea rand mi s-a parut extrem de jenant ca un om de paza a trebuit sa vina si sa le atraga atentia de doua ori si apoi sa se aseze langa ei sa ii pazeasca – diriginta nu facea fata, iar ei se incapatanau si sa ramana in sala. Iar in al treilea rand, cel mai trist, la final nu au inteles nimic, nu le-a placut, in mod sigur au ramas doar cu impresia ca s-au distrat “maxim” luand in ras munca unor oameni care chiar au talent si care au ceva de spus si aratat. Lasand la o parte faptul ca o astfel de atitudine ii deranjeaza in mod direct pe toti spectatorii prezenti, ce ne facem cu astfel de tineri??? Si sunt destul de multi! In nici un caz nu ar trebui sa ne mai mire faptul ca din afara tarii suntem vazuti foarte dur si critic. Dar mai facem ceva sa ii schimbam?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu