In aceasta dimineata de toamna pasii m-au purtat din nou la cafeneaua noastra, locul cald si primitor cu aroma de ciocolata calda si gust de capsuni. O zi de octombrie rece, mohorata dar nu atat de nesuferita incat sa ma tina inauntru sa imi plang in continuare amarul de unul singur in camera de hotel.
Este ciudat cum totusi un loc incarcat de amintiri, deopotriva frumoase si dureroase, ma cheama si ma atrage asemenea zanei Loreley. Nu puteam sa imi refuz aceasta placuta tortura de a sta pe terasa cafenelei, cu patura groasa pe picioare, cu cartea inceputa inca din avion in fata si o cafea fierbinte si aromata.
Citeam fara sa inteleg vreun cuvant din cele scrise desi in ochii celor ce m-ar fi privit as fi parut extrem de interesat de savoarea vorbelor autorului; in realitate mintea mea fugarea amintirile rascolite de acel loc fantastic si incerca sa conceapa un viitor promitator si optimist.
Plecasem in gand cateva stradute mai departe si stateam in fata Domului Sfantului Stefan. Nu indrazneam sa intru, asa ca am preferat sa privesc in jurul meu. Era o reverie deci nu prea imi pasa ca stau in mijlocul drumului. Ma intrebam ce are oare Viena de ma atrage ca un magnet? Sa fie faptul ca ea nu m-a dezamagit niciodata? Sa fie faptul ca aici am fost atat de fericit si totusi ... ?
Priveam un cuplu de indragostiti. Citeam in ochii lor acea dragoste inocenta si oarba de la inceputuri care te face sa zbori, sa visezi, sa te lupti cu balaurii, sa iei decizii nebunesti, sa te rupi de tot si de toate, sa te muti in celalalt capat al lumii, doar pentru a fi impreuna. Stiam ce avea sa urmeze. La un moment dat noi barbatii devenim previzibili si prea putin surprinzatori. Ii zarisem in buzunarul jachetei cutia mica imbracata in catifea rosie. Si el, ca alti semeni ai sai, hotarase sa isi declare dragostea printr-o cerere in casatorie in aceasta catedrala. Este incredibil ca in ziua de astazi mai exista romantism si dorinta de comuniune formalizata prin inscrisuri oficiale.
Speram ca deznodamantul lor sa fie altfel, mai dulce si mai calm, cum as fi dorit pentru noi la vremea aceea. Am inchis ochii pentru a nu mai fi martorul acelei scene si m-am teleportat inapoi in cafenea.
Am mai dat o pagina din cartea pe care aparent o citeam.
Mi-am amintit deodata acea zi de inceput de toamna cand ma plimbam cu ea prin fata aceleiasi catedrale. Eram atat de emotionat, incat tot ce repetasem in acea dimineata in fata oglinzii pierise din mintea mea. I-am luat mana delicata si alba in mana mea arsa de vant si am scos din borseta cutia care continea pretiosul inel, platit cu multa truda si care era petitorul colosalei intrebari:
- Vrei sa fii sotia mea?
Copila cu parul balai s-a transformat intr-o clipita in ceva ce imaginatia mea de copilandru nu putea concepe; mi-a dat peste mana facand ca inelul sa sara din cutie si a tipat la mine, ecoul strabatand intreaga piateta si plesnindu-ma ca cea mai grea palma:
- Du bist verrückt! Cum crezi tu ca eu m-as putea casatori vreodata cu tine? Cum crezi ca parintii mei ar aproba o astfel de casatorie?
- Dar cu ce ti-am gresit, am crezut ca ne iubim si ca asta iti doresti si tu. Spune-mi, ce vina am eu?
- Cat de inocent poti fi? Tu ... esti roman! Mai mult nu pot spune, dar nu poate iesi o combinatie fericita din melanjul asta, incearca sa te trezesti la realitate. Intoarce-te la tine in tara si cauta-ti o fata pe masura. Ai ajuns aici din intamplare si sunt sigura ca nu vei mai avea posibilitatea sa revii vreodata, pentru ca asa este neamul vostru, nu stie sa razbata, nu stie sa lupte, vrea totul de-a gata...
Si uite asa, dulcea copila Lena pe care doream sa mi-o fac nevasta inca de la majorat s-a transformat intr-o leoaica xenofoba. A fost probabil cea mai dura lectie de viata pe care aveam sa o primesc. M-am intors in patria mea cu dorinta de a-i demonstra ca se insela, ca pot realiza ceva cu viata mea, ca pot reveni in Viena oricand poftesc si ca, desi roman, nu sunt condamnat la nefericire. Pe atunci planuiam sa revin si sa o impresionez cu realizarile mele, sa o recuceresc si sa i arat cat a gresit. Dar timpul mi-a aratat ca iubirea aceea de-o vara nu m-a facut decat sa fiu mai determinat in scopul meu iar sentimentele traite atunci cu o intensitate pe care credeam ca nu o voi mai simti vreodata le-am regasit peste ani in multe alte fete din tara mea. Probabil insa ca undeva in adancul sufletului si azi regret apartenenta mea la acest popor si culoarea inchisa a pielii mele, care m-au despartit de austriaca Lena.
Dar ma gandesc, acum peste ani, cand stau pe terasa aceleiasi cafenele ca poate nu as fi iubit Viena la fel de intens daca as fi ramas aici, departe de obarsia mea.
Ma ridic cu acest gand si imi iau ramas bun de la acest oras drag si ma intorc din nou acasa unde ma asteapta mereu cu aceeasi dragoste calda, iubita mea si copiii nostri cu pielea de ciocolata.
Este ciudat cum totusi un loc incarcat de amintiri, deopotriva frumoase si dureroase, ma cheama si ma atrage asemenea zanei Loreley. Nu puteam sa imi refuz aceasta placuta tortura de a sta pe terasa cafenelei, cu patura groasa pe picioare, cu cartea inceputa inca din avion in fata si o cafea fierbinte si aromata.
Citeam fara sa inteleg vreun cuvant din cele scrise desi in ochii celor ce m-ar fi privit as fi parut extrem de interesat de savoarea vorbelor autorului; in realitate mintea mea fugarea amintirile rascolite de acel loc fantastic si incerca sa conceapa un viitor promitator si optimist.
Plecasem in gand cateva stradute mai departe si stateam in fata Domului Sfantului Stefan. Nu indrazneam sa intru, asa ca am preferat sa privesc in jurul meu. Era o reverie deci nu prea imi pasa ca stau in mijlocul drumului. Ma intrebam ce are oare Viena de ma atrage ca un magnet? Sa fie faptul ca ea nu m-a dezamagit niciodata? Sa fie faptul ca aici am fost atat de fericit si totusi ... ?
Priveam un cuplu de indragostiti. Citeam in ochii lor acea dragoste inocenta si oarba de la inceputuri care te face sa zbori, sa visezi, sa te lupti cu balaurii, sa iei decizii nebunesti, sa te rupi de tot si de toate, sa te muti in celalalt capat al lumii, doar pentru a fi impreuna. Stiam ce avea sa urmeze. La un moment dat noi barbatii devenim previzibili si prea putin surprinzatori. Ii zarisem in buzunarul jachetei cutia mica imbracata in catifea rosie. Si el, ca alti semeni ai sai, hotarase sa isi declare dragostea printr-o cerere in casatorie in aceasta catedrala. Este incredibil ca in ziua de astazi mai exista romantism si dorinta de comuniune formalizata prin inscrisuri oficiale.
Speram ca deznodamantul lor sa fie altfel, mai dulce si mai calm, cum as fi dorit pentru noi la vremea aceea. Am inchis ochii pentru a nu mai fi martorul acelei scene si m-am teleportat inapoi in cafenea.
Am mai dat o pagina din cartea pe care aparent o citeam.
Mi-am amintit deodata acea zi de inceput de toamna cand ma plimbam cu ea prin fata aceleiasi catedrale. Eram atat de emotionat, incat tot ce repetasem in acea dimineata in fata oglinzii pierise din mintea mea. I-am luat mana delicata si alba in mana mea arsa de vant si am scos din borseta cutia care continea pretiosul inel, platit cu multa truda si care era petitorul colosalei intrebari:
- Vrei sa fii sotia mea?
Copila cu parul balai s-a transformat intr-o clipita in ceva ce imaginatia mea de copilandru nu putea concepe; mi-a dat peste mana facand ca inelul sa sara din cutie si a tipat la mine, ecoul strabatand intreaga piateta si plesnindu-ma ca cea mai grea palma:
- Du bist verrückt! Cum crezi tu ca eu m-as putea casatori vreodata cu tine? Cum crezi ca parintii mei ar aproba o astfel de casatorie?
- Dar cu ce ti-am gresit, am crezut ca ne iubim si ca asta iti doresti si tu. Spune-mi, ce vina am eu?
- Cat de inocent poti fi? Tu ... esti roman! Mai mult nu pot spune, dar nu poate iesi o combinatie fericita din melanjul asta, incearca sa te trezesti la realitate. Intoarce-te la tine in tara si cauta-ti o fata pe masura. Ai ajuns aici din intamplare si sunt sigura ca nu vei mai avea posibilitatea sa revii vreodata, pentru ca asa este neamul vostru, nu stie sa razbata, nu stie sa lupte, vrea totul de-a gata...
Si uite asa, dulcea copila Lena pe care doream sa mi-o fac nevasta inca de la majorat s-a transformat intr-o leoaica xenofoba. A fost probabil cea mai dura lectie de viata pe care aveam sa o primesc. M-am intors in patria mea cu dorinta de a-i demonstra ca se insela, ca pot realiza ceva cu viata mea, ca pot reveni in Viena oricand poftesc si ca, desi roman, nu sunt condamnat la nefericire. Pe atunci planuiam sa revin si sa o impresionez cu realizarile mele, sa o recuceresc si sa i arat cat a gresit. Dar timpul mi-a aratat ca iubirea aceea de-o vara nu m-a facut decat sa fiu mai determinat in scopul meu iar sentimentele traite atunci cu o intensitate pe care credeam ca nu o voi mai simti vreodata le-am regasit peste ani in multe alte fete din tara mea. Probabil insa ca undeva in adancul sufletului si azi regret apartenenta mea la acest popor si culoarea inchisa a pielii mele, care m-au despartit de austriaca Lena.
Dar ma gandesc, acum peste ani, cand stau pe terasa aceleiasi cafenele ca poate nu as fi iubit Viena la fel de intens daca as fi ramas aici, departe de obarsia mea.
Ma ridic cu acest gand si imi iau ramas bun de la acest oras drag si ma intorc din nou acasa unde ma asteapta mereu cu aceeasi dragoste calda, iubita mea si copiii nostri cu pielea de ciocolata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu