Meseria de a fi parinte

I-a zis cineva asa la un moment dat si vorba s-a raspandit. Si au mai zis multi si ca e grea... Cea mai grea! O, da! E si grea si usoara si frumoasa si plina de satisfactii. E sfanta si incomparabila. Prin ea traiesti cat in 2-3 vieti ale unor oameni fara copii. Cu bune si cu rele, cu incercari si sacrificii, cu suisuri si coborasuri, cu multe-multe pe care nu le poti anticipa.

Si, lasand faptele la o parte, simti o gramada. Sunt tornade si uragane de sentimente care te cuprind din prima zi de job si te poarta cu ele dintr-una intr-altul si te duc in locuri la care nici cu gandul n-ai fi putut gandi si nici cu imaginatia nu ai fi putut razbi. E totul intens si de multe ori coplesitor. E multa straduinta, fara a reusi vreodata sa ai siguranta de a fi perfect/a, e multa munca, iar pauzele sunt putine, e alerta 24 de ore din 24 pentru ca esti parinte si cand copilul se joaca, si cand mananca si cand vorbeste si cand doarme.

E greu pentru ca nimeni nu le stie pe toate. E greu pentru ca nu exista retete. E greu pentru ca poti citi pareri, dar nu ai garantia ca ceea ce se aplica in 90% din cazuri se aplica si in cazul copilului tau. Eu una mai citesc articole si bloguri, chiar si carti. N-o mai fac asa mult ca acum 3 ani. Pentru ca am simtit ca o iau razna. Am dat peste scrieri dragutze, haioase, realiste... Am dat peste oameni care isi spun povestile si isi asuma unicitatea lor. Si e ok. Astea imi plac. Pentru ca, daca ceea ce descriu se aseamana cu lucruri pe care le traiesc si eu... sau altii, e una. Se intampla! In rest, simt ca nu mai pot inghiti preconceptii si prejudecati, sfaturi si rigiditati, grafice si tipare... Si moda care se lanseaza si se re-lanseaza parca la anumite intervale. Mai ales asta!!!

Sezonul asta, de exemplu, se poarta nasterea naturala. Perfect!! Sunt total de acord. As fi vrut nastere naturala. Am fost dispusa sa incerc. Nu s-a putut. Si e ok. Am 2 cezariene la activ. Sunt bine, sanatoasa... Fetele nu au avut de suferit. Nu fac o drama din asta. Nu mi se pare sfarsitul lumii. Nu ma simt nici mai mult sau mai putin eroina sau mai putin mama. Sunt o mama care a ales ceea ce a considerat ca e mai bine pentru fetele ei. Si asa mi se pare normal pana la urma. Am auzit de foarte multe nasteri in ultima vreme, povesti mai frumoase sau mai putin norocoase. Mi-am format o parere si o tin pentru mine. Si asa ar trebui sa faca toata lumea. Singurul care ar trebui sa te sfauiasca e doctorul pe care ar trebui sa il alegi pe baza de maxima incredere. Si in rest, nici macar el nu are dreptul sa te judece. Si nu are dreptul sa te influenteze intr-un sens sau altul, decat sa iti expuna realitatea medicala pe care se presupune ca o stapaneste. Instinctul de mama e sfant pentru mine... Si in fata lui dispar teama, rusinea, specialistii care indruga verzi si uscate. Pentru ca nu vad sensul, sa zicem, de a naste normal, daca alegem sa chinuim copilul, si implicit mama, ore intregi, daca insistam chiar si in situatii cu complicatii, daca ne incapatanam pe o cale pentru ca am pornit pe ea, si, mai ales, daca lasam sechele pentru o viata intreaga. Spune-mi care sunt faptele, spune-mi argumente si consecinte, spune-mi optiunile... Si lasa-ma sa aleg. Nici o mama in deplinatatea facultatilor mentale nu va alege ceea ce e mai rau pentru copilul ei. Refuz sa cred ca ar face-o... sau nu e mama!

Se mai bate iarasi moneda pe alaptare. Exista campanii, exista ziua mondiala a alaptarii, exista specialiste in alaptare care consiliaza proaspetele mamici. Exista si e foarte bine. Intr-o lume in care exista orice... daca ai nevoie, sa dai fuga. Recunosc ca e bine sa intrebi pe cineva atunci cand ai o problema si nu stii cum sa procedezi. Dar serios acum... ce faceau bunicile noastre cand nasteau??? Strabunicile mele au facut intre 7 si 10 copii. La ce specialista credeti ca au apelat?? Si de ce trebuie atata valva pentru un lucru care ar trebui sa vina de la sine?? De cand e lumea si pamantul, peste tot in lumea asta, copilul nou-nascut e pus la san. Si de-acolo se descurca ei amandoi, mama si bebe - se cunosc, se adapteaza... Ce e asa iesit din comun? Din cealalta perspectiva... dintr-un motiv sau altul mama nu poate alapta. Care e drama? Exista variante. Atata vreme cat copilul e sanatos, totul merge mai departe. Sunt pro-alaptare. Am facut-o prima data 8 luni, a doua 4. Si stiti ceva?? Am urat actul in sine. Nu am simtit ca ma leg asa de fetele mele. As fi facut dus la 5 minute, mi-as fi aruncat hainele... nu ma suportam. Dar am facut-o pentru ele, am facut-o pentru ca asa mi s-a parut firesc... Si pentru ca asa am ales. Nu pentru ca asa mi s-a spus in spital, nu pentru ca as fi fost aratata cu degetul daca nu as fi facut-o. Din pacate am ales sa ma simt si vinovata cand am intrerupt. Pentru ca, daca toata lumea iti arunca o parere, chiar ajungi sa te simti anapoda ca tu nu o mai faci. Si nu e corect! Nu trebuie sa dai explicatii in fond. Fiecare situatie e aparte si pentru fiecare exista alegeri si consecinte. 

Cum se cresc copiii... Ma bufneste si rasul! Se cresc dupa posibilitati - intelectuale, emotionale, financiare. Dupa cum te duce capul si cat te tine punga cu alte cuvinte. N-ati tipat la copilul vostru niciodata?? Felicitari!! Inseamna ca aveti nervi de otel! Nu i-ati dat niciodata o palma la fund? Super! Inseamna ca fie el e copilul cel mai cuminte, fie are niste parinti exemplu care au descoperit modalitatea de a fi zen tot timpul. Nu i-ati dat niciodata o porcarie sa manance? Pffff!! Eu asa ziceam... Ca nu va pune gura! Si ce sa vezi??? Il scapi din ochi si ii da un strain bine intentionat o acadea. Faci de toate in meseria asta. Iti iubesti copilul mai mult decat pe tine... Dar il si certi, il si superi, il judeci, il chinui, ii gresesti, il ranesti, il cicalesti, il enervezi. Si asta e. Din fericire exista si iertarea, bunavointa, iubirea, interesul pentru binele lui... Si din fericire aproape orice lucru facut mai poate fi indreptat daca avem capacitatea sa recunoastem la timp ca am gresit. 

Si ca sa spun si gandul de la care am pornit... Sunt atat de fragile mamele dupa ce nasc!!! Iar cei din jur subestimeaza acest lucru. N-au nevoie sa fie judecate, n-au nevoie sa fie stresate tot timpul ca fac un lucru altfel de cum spun specialistii astia prezenti peste tot. E ok sa nasca normal, e ok sa faca cezariene, e ok sa alaptaze, e ok sa ii dea copilului biberon, e ok sa nu urmeze sfaturile pediatrului intocmai... E ok tot ce i se potriveste unei mame anume si copilului ei. E ok ce functioneaza pentru ei si nu ce functioneaza pentru altii. E ok sa fim flexibili si intelegatori si deschisi la minte... si sa nu ne amestecam in vietile altora mai mult decat e cazul.