De vacanta

Istanbul – haos si nebunie. Nu neaparat in sens rau. E o lume intreaga – toate natiile, toate culorile, toate parfumurile. Ti se spune despre el si totusi, cand ajungi, ai impresia ca n-ai aflat nimic.

E imens si e foarte frumos cand pui prima data piciorul. Apoi te pierzi – o mare de oameni, ingrozitor de multe masini si un zumzet de fond naucitor – voci, claxoane, incantatii religioase in megafoane. Mergi cu harta in mana si iti dai seama ca nu ajungi niciunde si totusi peste tot.



Foarte multa istorie, civilizatie si opusul ei, lux si saracie la un loc, suspicios de multa amabilitate si spirit de negociere de la copiii de cativa anisori pana la batranii care vand fructe impingand in soarele arid tarabele pe roti. Se vand de toate si esti convins/a sa vrei de toate, de la un loc la terasa (si o limonada cu menta pe zabuseala e o binecuvantare) pana la magneti, pantofi, haine si multe, foaaarte multe dulicuri.



Nu stii ce sa spui mai intai. Simti senzatii pe care nu reusesti sa le uniformizezi si sa le redai in cuvinte. Simti respect si admiratie si un fel de hipnoza si iti vine sa o iei la fuga in acelasi timp. Poftesti la tot si la toate si simti setea de a vedea mai mult si imediat… Si totusi e prea mult si nu mai poti. Si o farama de liniste ar fi binevenita.