Coditza

Cand eram mica aveam un catzel… negru si cretz. Il chema Coditza. Nu mi-l aduc aminte. Il stiu doar din poze. Nu stiu de unde il aveam, cit timp l-am avut... nu am decat o imagine a ceva comparabil cu mine ca dimensiuni pe vremea aia (cred ca aveam un an si ceva, poate 2). Ai mei mi-au povestit ca era prietenul meu. Asa ca mi l-am imaginat cum am vrut eu... ca personalitate zic – jucaus, smecher, istet, simpatic. Nu stiu daca atunci l-am iubit, dar de cind imi tot aduc aminte de el in mod sigur il ador. Poate pentru ca n-a putut sa ma dezamageasca niciodata (ar fi fost si culmea, nu?). Poate pentru ca e un simbol al copilariei mele perfecte. In fine, Coditza e “vinovatul” pentru faptul ca eu si in ziua de azi sint topita dupa catzei.
Azi mi-am adus aminte de Coditza. (Il cam neglijasem un pic in goana asta nebuna pe care n-o mai termin de citeva saptamini... si cu Toby care e foarte real mai ales cind ma trage de picioare). In autobuz am vazut copia lui fidela – un catzel negru si cu parul cret de nici nu i se vedeau ochii. A urcat cuminte tras in lesa de un domn putin mai in virsta si cauta un locsor in care sa se aseze. Spre ghinionul lui, a atins un alt domn. Subliniez – “atins”, nu latrat, nu miriit, incerca doar sa se aseze cumva. Se poate imagina ce a urmat, nu? Inceput de scandal: “ia-ti ciinele, nu e posibil, ce cauti cu el aici?” etc. Stapinul cirliontatului n-a mai zis nimic (eu nu stiu daca as fi fost in stare!). Incerca doar sa il tina departe. Pe de-o parte a fost bine ca nu si-au dat si altii cu parerea – probabil ar fi urmat un taraboi monstru. Pe de alta parte, chiar mi se facuse drag de ala mic. Era super simpatic si chiar cuminte (si daca nici eu nu stiu ce-i ala ciine zapacit!!) A ramas nemiscat la picioarele stapinului. Ce stia el pina la urma de rautate? Ce sa inteleaga din haosul asta care ne inconjoara si care transforma oamenii in brute egoiste? Si mai bine de el ca nu a inteles. Pentru ca nici eu nu am inteles de ce unii oameni sunt asa. N-am inteles de exemplu de ce n-a facut nimeni scandal ca la celebra statie APACA autobuzul s-a umplut de forte muncitoresti galagioase (nu am nimic impotriva celor care muncesc din greu, ci doar impotriva mirosurilor si a glumelor proaste spuse cu mindrie la adresa celor din jur care prefera sa se prefaca ca nu aud). Si la fel nu am inteles de ce nu a protestat nimeni la poluarea auditiva produsa de doua pustoaice, vopsite cu cite 2 kg de fard (cel putin) pe toata fata, obosite de truda de peste zi (normal ca primul lucru la urcare a fost sa gaseasca locuri sa se aseze) si care isi povesteau viata amoroasa in gura mare, incepind de fiecare data cu formula de alint “fa”. Si exemplele ar putea continua. Ma intrebam ce-as fi putut face. "Vecinului" din stinga ii urla muzica in casti, cel din dreapta motaia in picioare... si multi altii la fel ca ei. As fi putut sa cobor si s-o iau pe jos... sa nu-i mai vad si sa nu-i mai aud. Si cam atit...