Fluturasul meu

Mi-e foame tot timpul!! O adevarata doamna nu spune asa ceva, nu? Mai ales daca tine la silueta. :)) Dar mie imi e si o recunosc… si nu sunt ingrijorata. Si daca imi e foame, mananc si mai incolo o sa vad eu. Eu zic ca nu profit de situatia data, desi cantarul meu din baie cam ridica o spranceana – “Le pui, le pui, dar cate??”
Ce sa fac daca un Fluturas da din aripi pe langa stomacul meu si il agita sa ceara de mancare?! Nu se poate sa il ignor, nu? Incerc sa il mai pacalesc cu cate un fruct, dar foamea se intoarce parca si mai mare. E clar ca Fluturasul seamana cu mine pentru ca nu se satura decat cu painitza si paste si prajituri si mai are si niste apucaturi “sanatoase” de prin alte zone foarte apropiate pentru ca ii place pizza si vrea Pepsi. (Vai ce monstruozitati declar in public!)
Si acum… stau la birou si scriu si… nu mai zic nimic de foame. Nu asta e important. Simt un cioc-cioc interior, forte delicat (o fi Fluturasa?!) si am senzatia ca e atingerea divina, ca nimic nu se compara cu ea. E imposibil de descris in cuvinte. Chiar nu poti realiza ce inseamna decat atunci cand simti... nu cand ti se povesteste. Si daca apuci sa simti, iti dai seama ca, desi poate ai visat la ea, n-ai fi putut sa-ti imaginezi asa perfectiune. Merita orice efort, orice temere, orice gand si fiecare secunda de rugaciune. Merita orice! Chiar si o tona de dulciuri pentru ca ea insasi, atingerea asta e cu fiecare clipa tot mai dulce.