Mergeam pe strada zilele trecute… cu capu’-n nori, cu mintea-n vant. (Am atatea ganduri ca nici noaptea nu pot sa dorm de ele, iar asta e periculos pentru ca, dupa ce ca am inceput sa uit, uneori e prea solicitant sa procesez pana si faptul ca semaforul arata culoarea rosie – oare ce trebuie sa faci pe culoarea rosie?!?!)
Mergeam pe strada, cum spuneam si eram teleportata cred pe undeva prin aprilie 2010. (Deja planific in cap ceva ce are toate sansele sa se schimbe de 100 de ori in 100 de feluri pana atunci. Dar… sa ma opreasca cineva daca are cum!) Si deodata mi-a atras atentia ceva din prezent – 2 pusti (fetitza si baiat), varsta aproximativa 8-9 ani. Veneau spre mine pe trotuar, unul langa altul… si nu vorbeau. Pareau foarte seriosi, el mai ales avea o expresie de fatza super concentrata. Ea avea in brate un catzelus. (Cred ca de fapt asta m-a readus cu picioarele pe pamant. :))) Si cum ma uitam eu asa, o vad pe ea ca isi intoarce capul spre el si zice “Ham!” (Suna caraghios exprimarea “a zis “ham””, nu? Mai ales ca vorbesc despre o persoana. :))) El a tresarit. Nu fusese un “ham” pe un ton ridicat, dar probabil ca si mintea lui era chinuita de ganduri si a reactionat complet surprins. (Aproape ca si eu la fel uitandu-ma la el. :))) Si cu aceeasi mina de om serios nu i-a spus decat: “Mai, femeie!”. Mi s-a parut genial!Si am inceput sa rad. Abia apoi, mult mai tarziu m-a apucat un pic nostalgia. Cred ca m-am simtit si putin batraioara... pe o spranceana asa. :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu