duminică, 10 mai 2009

Retrospectiva saptamanii


Dupa 7 zile de stat in Paris sper sa pot transmite ceea ce am trait si simtit acolo. Este incredibil cum ieri dimineata puteam vorbi despre “aici” si acum deja totul devine amintire.
Oras al contrastelor, Parisul m-a fascinat mereu, povestile copilariei si apoi cele invatate despre cultura si istoria Frantei m-au facut mereu sa visez la el. Desi ne-am vazut deja pentru a doua oara marturisesc ca astept cu nerabdare sa fug din nou in bratele sale.
In aceste 7 zile, intr-un tur de forta, l-am vizitat, l-am gustat si l-am ascultat ca sa ii pot purta amintirea in suflet pana la urmatorul rendez-vous.

Muzeele
Pentru mine, roman ratacitor prin Paris cel mai impresionant a fost Atelierul Brancusi, situat chiar langa Centrul National de Arta si Cultura George Pompidou … atat de mic si aproape de ignorat pe langa ciudata si controversata constructie ce poarta numele fostului presedinte francez, m-a bucurat si m-a intristat ca un mare artist de al nostru isi are expuse lucrarile printre straini. Sfantul din Montparnasse, cum l-a denumit Peter Neagoe in cartea omonima, m-a cucerit din nou prin maiestria sa si m-a facut sa ma simt atat de mandra de tara din care proveneam amandoi. M-a uimit faptul ca statul francez nici macar nu percepe vreo taxa pentru intrarea in Atelier dar sunt sigura ca nu acesta era motivul aglomeratiei create de cei care venisera sa vada operele artistului roman.

Muzica
In restaurantele frantuzesti nu prea auzi muzica … fie este in surdina, fie lipseste cu desavarsire … uneori imi lipsea, alteori ii fericeam pentru aceasta alegere pentru ca astfel iti ofereau mai multa intimitate si dedicatie partenerului de conversatie.
Poti asculta insa muzica in statiile de metrou, la colt de strada, pe treptele Operei Garnier – gratuit sau chiar in incita Operei Nationale daca iti da mana sa cumperi un bilet. Indiferent de metoda aleasa muzica ascultata te va binedispune si iti va da pofta de viata.

Cersetorii romani
Ii (de fapt mai corect ar fi “le” recunosti pentru ca la vedere sunt doar femeile) recunosti imediat dupa felul cum arata si dupa vestimentatie si sunt localizati pe langa monumentele cu importanta turistica. Au invatat cateva vorbe in limba engleza (!) si vaneaza clementa turistilor binevoitori. Intalnindu-i mi-a fost rusine de noi ca natie.

Mancarea

Fitoasa, fandosita, frantuzita … ciudata, apetisanta, intriganta … dar mereu insotita de un vin bun sau o cupa de sampanie.
Le foie gras ramane preferatul meu in ciuda faptului ca eu nu mananc carne de rata, cunoscatorii stiu de ce … In ciuda micii mele probleme de ordin moral, m-am delectat savurand ficatii suratelor franceze ale pet-ului meu din copilarie, ratoiul Gina.
La orice colt sau pe orice bucata libera de trotuar gasesti o cafenea, o braserie, restaurant sau creperie … Ma gandeam ca romanii nostri, obisnuiti ai cartierului Dorobanti ar fi frustrati ca in Paris s-ar putea expune la mult mai multe terase sau vitrine decat o pot face acasa.


Moda si Brand-urile
Mi-am inchipuit intotdeauna frantuizoaicele ca toate poarta haine in stilul adus pe lume de Coco Chanel, dar poate ca nu le-am intalnit eu pe acelea sau si pentru ele doua mii de Euro pentru un sacou este putin prea mult. Si totusi felul lor de a se imbraca este deosebit si desi este aparent simplu au acel je ne sais quoi care face tinuta sa fie remarcata. Brand-ruile sunt peste tot prin Paris, ai de unde alege atata vreme cat iti permiti.

Dragostea
Dragostea era la liber, doar Parisul este orasul indragostitilor nu?
Aici nimic nu este extravagant, nimic nu este interzis si de aceea doi tineri frumosi si de acelasi sex tinandu-se de mana pe un mare bulevard mi se pare ceva firesc. Ma gandesc doar cu tristete la pierderea astfel suferita de populatia feminina … dar cum se spune, barbatii buni sunt fie casatoriti, fie gay …
Mi-a placut de asemenea sa vad aici ca dragostea nu are culoare, alb, negru, galben nu conteaza atat vreme cat iubesti. Cel mai mult m-au impresionat cuplurile in varsta, de culori diferite, care dovedesc ca au reusit sa treaca peste prejudecatile lumii in care traiesc, pentru ca nici macar in Paris nu cred ca oamenii au fost mereu deschisi sa accepte acest tip de melanj … si totusi morala este ca se poate!

Prajitura cu Fistic
Este unul dintre motivele revederii noastre … Daca Proust avea madlenele, atunci eu am prajitura cu fistic.
Acum mi-a amintit de Parisul vazut acum 7 ani, dar in general aroma sa imi aminteste de viata in general, de placere, de dragoste, de tot acel bagaj de senzatii traite sau pe care iti doresti sa le traiesti.
Nu stiu daca era gustul sau inconfundabil, tacamurile de argint sau cofetaria cu aer de demult, dar dupa ce am gustat-o prima oara mi-au dat lacrimile si totul s-a oprit pentru o fractiune de secunda in loc.
Am deschis ochii si mi-am dat seama ca visele pot deveni realitate … daca iti doresti cu adeverat.

Un comentariu:

  1. Opera Romana,
    Divin...
    Am avut doua zile pline in acest sfarsit de saptamana.

    Pentru ca fiica mea face balet, a sfarsit evident, prin a pregati un spectacol de sfarsit de an.
    In fine, a pregatit doua dansuri pe care le-a sustinut, impreuna cu grupa ei, in cadrul spectacolului de sfarsit de an al Studio-ului de balet M al Operei Romane.
    Au fost doua reprezentatii, sambata seara si duminica dimineata.
    Dar ce incarcatura emotionala
    Ce bucurie,
    ce magie.
    O experienta deosebita.

    Nu despre spectacol as vrea sa va vorbesc.
    A fost minunat! Orice reprezentatie publica a copilului, este pentru parinti ceva special.

    Ce as vrea insa sa va impartasesc este experienta traita in culisele Operei.
    Pentru ca am avut ocazia sa intalnesc o alta lume. O alta poveste...

    Intai, in Opera ti se da si ti se raspunde la buna-ziua.....
    Artistii tin usa la intrare sau la iesire, sa nu cumva sa te loveasca in nas usa, dupa ce ies sau intra ei....
    Zambesc.
    Dialogheaza cu usurinta, fara fasoane si fara aplomb. Sunt de o generozitate incredibila...

    Primii solisti ai Operei au participat in spectacol. Laura Blica-Toader, Adela Craciun si Vlad Toader au dansat in cate 2 sau 3 momente.
    Iar apoi, dupa dansuri, au ramas in culise, impreuna cu ceilalti mici artisti.
    Si au asteptat.
    Si au stat la palavre, la poze, la autografe cu copii si parintii....
    Ba mai mult, cerandu-i-se un autograf, pentru ca nu avea unde sa se aseze, Adela Craciu s-a aplecat pe podea, a lasat florile primite si a dedicat autograful copilei...

    Dincolo de scena? In sala?
    In imparatia publicului?
    La fel ca pe strada:
    forfota,
    fosnelile ambalajelor de grisine,
    vorbe, comentarii, pareri docte si sonore despre orice,
    sonerii de telefoane,
    graba sa nu intarzie la ciorba si tocana de duminica la pranz.

    Pacat
    Cristi, un intrus.

    RăspundețiȘtergere