Boring!!

Mi-ar fi placut sa stiu sa pictez… sau sa desenez… sau sa colorez ceva mai mult decat faza in care doar fac fata unui copil de 3 ani. Dar n-am nici o inclinatie! Toate notele la desen din scoala le-am luat pe planse facute de ai mei! Si au fost note mari, deci ei se pricep! Eu… nu ii mostenesc!

Mi-ar fi placut sa pot sa cant. Sa am voce sau ureche muzicala… ceva acolo sa semene a talent. Neah!!! Agresare fonica! Fii-mea canta… si eu cu ea! Dar n-avem nici o treaba!! Noroc ca in masina noastra nu ne mai aude nimeni… iar tati ne suporta asa cum suntem!

Mi-ar fi placut sa stiu sa calaresc, sa schiez, sa patinez… sa fac un sport asa cum trebuie. Dar sint total si complet lenesa si anti-sportiva. Am facut ceva inot si baschet prin clasele primare. Si alergam vara in vacante la tara in jocuri de copii care nu aveau interenet, programe tv prea variate, telefoane mobile etc. Mai mult de atat… pana acum vreo 3 ani practicam mult mersul pe jos. Apoi n-am mai avut timp, mereu a fost o prioritate sa sar direct in masina… si s-a dus pe apa sambetei orice conditie fizica as fi putut avea.

Nu stiu sa tricotez, nu stiu sa cos mai mult de un nasture, pana si plantele de interior le omor. Fac poze cu aparat de nimic, doar de dragul de a pastra amintiri, gatesc si fac prajituri, dar copiind retetele altora. N-am simt artistic, ce sa mai?! Si nici hobby-uri iesite din comun. Adica, daca as avea ceva mai mult timp liber, as citi in continuu… sau, daca as avea mai multi bani, m-as urca din avion in avion si as bate orase intregi in lung si-n lat. Ce banal si plictisitor!

Asa ca, de dragul de a face si eu totusi ceva, bat campii cu gratie (sau fara) in scris. Uneori chiar aberez, alteori incerc sa transmit mesaje si sentimente in speranta ca macar pentru o singura alta persoana pot fi de ajutor. Incerc sa par si eu interesanta, chiar daca in realitate nu sunt.

Asa ca, ma gandeam… nu-mi trimite si mie cineva o poveste despre un lucru interesant pe care stie sa il faca??

AMR... foarte putin!

Si incep sa ma stresez, sa am emotii, sa imi fac o mie de ganduri… ca doar de data asta stiu cam la ce sa ma astept. Si la momentul marelui adevar cred ca o sa ma panichez chiar… pentru ca stiu ca intotdeauna si cel mai bine organizat si mai previzibil scenariu are scapari si sanse sa o ia razna.

Tare as mai opri timpul in loc! Nu neaparat de frica. Ma gandesc insa ca sint ultimele zile de sarcina pentru mine ever, ultimele zile in care simt adevarate valuri rascolindu-ma pe interior, ultimele zile in care Arina spune ca isi pupa surioara pe burtica, ultimele zile de dinaintea unor mari schimbari. Si apropos de Arina, cata intelepciune pe capul ei!! “Te doale bulta, mama? Ai bebe, de-aia!” :)

Acum, nu vreau sa imi sperii prietenele insarcinate pentru prima data! Nu vreau sa aiba nimeni impresia ca am ajuns intr-o faza atat de rea, incat imi vine sa bag capul in nisip… desi cam imi vine. :) Dar sunt emotii multe, de tot felul si stari fluctuante si coplesitoare si reactii imprevizibile… si e greu, desi e frumos. Sunt trairi surprinzatoare pe care trebuie sa le luam ca atare, asa cum acceptam ca nu prea avem nici un control asupra lor – cu cat ne resemnam in fata lor si le tratam ca experiente inedite, cu atat ne putem linisti si bucura de ceea ce ni se intampla.

Avantajul e ca, oricine se pregateste sa devina mama descopera sau invata acum cum sa fie puternica si curajoasa, invata cum sa lupte si sa darame muntii numai ca puiului ei sa ii fie bine. Sunt convinsa ca fiecare gaseste resurse si capacitati de a se descurca cel putin. Mamele sunt grozave!! Si ma refer la mame in adevaratul sens al cuvantului, nu doar la simple purtatoare de sarcina. Ceea ce vreau eu sa fac e sa le atrag atentia celor din jur sa fie atenti cu ele, sa nu isi canalizeze atentia doar spre zgatia mica care in primele zile nu stie decat sa se strambe :). Vreau sa subliniez ca au nevoie sa auda si sa simta si ele ca apropiatii sunt mandri de ele, ca au rabdare cu ele si le sunt alaturi pentru ajutor fizic sau psihic. N-ar fi rau deloc sa primeasca si confirmari si interes si incurajari si intelegere… mai ales din partea tatilor. Dar nu trebuie sa le spun eu asta, nu? Stiu si ei foarte bine ce au de facut! :)

Lectura

Ma bucur ca am avut timp de citit in ultima vreme. Nu pot sa spun ca am gasit carti care sa ma impresioneze in mod deosebit, dar, pana la urma, cred ca orice exercitiu de lectura e binevenit.

Am terminat saptamana trecuta “Pe apa simbetei”, cartea Ilenei Vulpescu. E oarecum trista… dar realista. Nu e siropoasa, e o poveste de viata descrisa destul de minutios. Sau sunt de fapt povesti care se incruciseaza si se influenteaza. E un tablou cu multe personaje, de toate soiurile, bune si mai putin bune, cu calitati si defecte… asa ca peste tot in jurul nostru. Si are autenticitate pentru ca e opera unei doamne care a trait si inainte si dupa ’89, care poate sa compare, care are intelepciunea sa isi impuna punctele de vedere in mod discret, care are calmul si seninatatea unei persoane trecute prin viata, capabila sa accepte rostul lucrurilor si al intamplarilor care vin si ne pun la incercare.

Per total mi-a placut. Si, desi ii prevedeam sfarsitul, m-a facut sa plang. Nu stiu de ce… pentru ca nu a fost un sfarsit rau neaparat. Dar asa… uneori lucrurile simple si firesti ne starnesc emotii puternice.

E o carte care mi-a fost recomandata (si imprumutata) si pe care o recomand!

La multi ani, Johnny!

Imi plac familiile numeroase cu bunici, parinti, copii multi, nepoti, stranepoti, imi place casa plina cu fini si nasi si cumetri si orice alte relatii s-or mai fi inventat. Imi plac sarbatorile in familie si aniversarile, imi plac traditiile, imi plac pregatirile si voia buna, imi plac oamenii care respecta si apreciaza si incearca sa profite de toate astea. Imi plac familiile unite si siguranta pe care o inspira. Cred ca sunt cele mai autentice bogatii de care se poate cineva bucura.

Eu una nu am o familie din cale-afara de numeroasa. Am incercat pe cat posibil sa o extind… nu ca as fi facut 10 copii! Am incercat sa imi transform din prieteni, sa ii includ in familie. Unii au fost de acord, altii nu. Per total ma consider insa norocoasa cu ceea ce am.

Iar azi am un fratior care implineste 33 de ani! Un copil mare, foarte sufletist, haios, fara stare… Uneori ma si mir cat de mult ii seamana fii-mea cea mare in anumite privinte! Si vorb-aia, si a doua vine tare din urma!

Avem multe noi 2 la activ, 90% bune… eu asa la consider. Din fericire! Asa ca nu zic nimic de castanele pe care am mai avut sa i le dau. Spun doar ca am sechele din copilarie, de atunci cand il necajeam… si asta inseamna ca la final el iese castigator in jocurile noastre de pitici si apoi pusti fara minte. :) Mai spun si ca imi e mereu dor de el, ca mereu imi fac griji pentru el… si ca mereu poate conta pe mine! Restul le cam stie! A, si sa ne traiasca 1000 de ani!

A time to remember: 100 de ani de istorie auto - 75 de ani la Geneva - un articol de Paul Borta

Pentru organizatorii Salonului Auto de la Geneva, 2005, a fost un an deosebit prin marcarea a numai puţin de 75 ediţii.Prima expoziţie de auto şi biciclete din Elveţia, s-a ţinut în oraşul de pe malul lacului Leman în primăvara anului 1905, dar cele două războaie mondiale şi unele perioade de criză i-au afectat continuitatea. De altfel, acesta nu este singurul motiv de mândrie. Prestigiul manifestãrii a crescut constant în ultimii ani, prin numãrul important de ziarişti acreditaţi, a spectatorilor (se spera o cifrã de 800.000), dar şi a faptului cã majoritatea constructorilor considerã Geneva locul ideal în prezentarea, în premierã, a unui concept sau model. Astfel în ultimii douăzeci de ani, seria ediţiilor anuale nu a fost întreruptã ca în cazul saloanelor de la Paris sau Frankfurt care sunt organizate alternativ.Şi aceasta în condiþiile în care Elveţia nu are o piaţã dinamicã. Şi astfel tradiţia, în cel mai autentic stil britanic, este un atu pentru care s-a muncit foarte mult.

Tripleta Toyota Aygo, Citroen C1 şi Peugeot 107, care a fost oficial consfinţitã la Geneva, pune bazele unei înţelegeri între doi grei ai lumii auto: Toyota Motors şi grupul lPSA (Peugeot-Citroen), ce-i important, doar în domeniul miniautomobilelor. Proiectul cuprinde o uzinã comunã de montaj în Slovacia, dar şi o politicã de vânzare coerentã, în sensul cã fiecare piaţã europeanã a fost atent evaluatã şi, în consecinþã, se va ţine cont de specificul ei în parte.

Dacia la Salonul Auto de la Geneva şi Logan, un model european, sunt douã motive de mândrie pentru orice român. Sigur, pentru cei mai cârcotaşi dintre noi, suprafaţa, poate cea mai micã de expunere, sau comentariile gen "am scãpat cheia în portbagaj şi voi deveni astfel primul spãrgãtor al propriei maşini" pot susţine ideea cã o Dacia rãmâne tot o Dacia. Evident, timpurile când "strâns uniţi în jurul..." au trecut de mult, iar diversitatea de opinii nu este decât un suport normal în derularea unui asemenea proiect."Dupã o aşteptare nesperat de lungã, iatã-ne ajunşi la acest moment extrem de important pentru noi", ne-a declarat, în exclusivitate, dl.Constantin Stroe, vicepreşedinte la Automobile Dacia SA.

Fiat Croma, Alfa Romeo 159, conceptele Alfa Romeo Brera, Lancia Ypsilon Zagato, au fost vedete de necontestat ale standului grupului Fiat. "Trebuie să recunoaştem că am ratat virajul din 2000. Este necesar ca, prin noutãţi, sã epatãm din nou publicul", a declarat dl.Sergio Marchione, pdg al constructorului torinez. Pânã în 2007 concernul italian va mai lansa alte 17 noutãţi. Dupã cinci ani de inerţie, mariajul cu General Motors pare a nu mai avea loc. Ceea ce merge însă este colaborarea cu grupul PSA în domeniul utilitarelor şi nimic mai mult. Deşi s-au tatonat, Renault şi Fiat nu pot întreprinde nimic în comun, cãci se aseamãnã prea mult. La Geneva a existat un zvon privind o apropiere de producãtorul indian Tata. Oricum, dl.Sergio Marchione pare convins cã Fiat nu poate supravieţui de unul singur.

La standul Chevrolet, unul dintre modelele de interes pentru noi este Matiz, a cãrui primã generaţie s-a vândut şi se vinde foarte bine în România."Marca Chevrolet a început sã fie cunoscutã şi în România. În aceste condiţii suntem încântaþi sã anunţãm cã în luna aprilie vom lansa şi pe aceastã piaþã noul Matiz", ne-a declarat dl.Zoltan Kazas manager PR General Motors Europe.

Complexul industrial Daewoo, de la Craiova, este un subiect fierbinte care pânã în octombrie pare a avea totuşi o rezolvare. Când va expira dreptul de folosire a licenţei, uzina din România va rãmâne se pare în circuitul furnizorilor GM Daewoo Europa pentru partea de motoare.

La Audi am putut remarca o adevãratã euforie "quattro". Aşa cum se ştie, Walter Rohrl şi Michele Mutton au fãcut celebru acest concept al tracţiunii integrale permanente la autoturisme pe traseele Campionatului Mondial de Raliuri. De altfel, cu o sãptãmânã înainte de deschiderea Salonului de la Geneva, la Ingolstadt s-a serbat în prezenţa lui Walter Rohrl "25 de ani de quattro". Aşa se explicã prezentarea unor modele A3 şi A6 quattro cu evidentă tentă sportivă.

La BMW capul de afiş era M6, varianta sportivã a seriei 6, care a preluat mecanica lui M5, respectiv fabulosul motor 5,0 l V10 care furnizeazã 570 CP şi asigurã o acceleraţie de la 0 la 60 mph în 4,6 s. Pentru a crea un frison în plus, oficialii de la BMW au anunţat cã viteza a fost limitatã la 155 mph ( ). Varianta cabrio a noii serii 3 şi în mod special 320 d a suscitat "interesul" multor jurnalişti asiatici, care au fotografiat-o din diverse unghiuri.La acestea trebuie adăugată şi restilizarea seriei 7 care repară unele inabilităţi stilistice.

Pe lângã C1, francezii de la Citroen au avut ambiţia sã mai vinã cu o noutate şi anume berlina C6, o adevãratã continuatoare a stilului DS, Cx sau XM, cu o linie stilisticã aparte şi novatoare totodatã.Fraţii de la Peugeot mizează pe 107 sau pe 407 Prologue care vine să completeze gama 407,compusă până acum din berlină şi break sau SW(sport wagon).

Noua generaţie Focus pe care Ford a lansat-o anul trecut, este perfect completatã de varianta sport ST prezentatã în premierã la Geneva.

Tot pe câte o versiune sport au mizat şi cei de la Opel cu Astra OPC şi respectiv Toyota cu Corolla TS. În plus, constructorul german a mai expus, tot în premierã, şi generaþia a doua a van-ului Zafira, care, prin numele sãu, tinde sã ne devinã ceva mai familiar.

O veche vorbã româneascã spune, cu nãduf, cã neamţul tot neamţ rãmâne. Cu siguranþã îţi reaminteşti acest lucru, vizitând standul Daimler-Chrysler şi noua clasã B, care se integreazã foarte bine între A, de la care preia conceptul pentru caroserie şi C - Klasse. Alături au fost expuse un face-lift a coupe-ului CLK şi SUV-ul din clasa M.

Un stand impunător a avut Subaru în care modelele cunoscute erau încadrate de noutăţi precum B9 un SUV impunător şi R1 un mini cu două uşi şi patru locuri.Este interesant şi util de remarcat că importatorul român nu se afla pe lista oficială cu reprezentanţele Subaru.O reflecţie în plus la cumpărare, pentru că, în cazul oricărei probleme, o recunoaştere oficială practic nu există.

Passat, în 30 de ani a devenit o legendă .Generaţia a şasea este mult mai spaţioasă, mai elegantă şi mai opulentă.Alături Golf Plus şi Tuareg recent aureolat la Paris Dakar întregesc oferta Volkswagen.

Conceptul Civic a fost fără îndoială vedeta standului Honda alături de berlina din clasa premium Legend 3,5 VTEC şi MPV-ul cu şase locuri FR-V 2,2 CtDi.

Alianţa Renault-Nissan funcţionează foarte bine.Deşi au avut spaţii de expunere separate prezenţa fiecăruia a fost bine individualizată.Japonezii au mizat pe Navara un nou pick-up 4X4 ,pe 350Z Grand Turismo ce va fi lansat în vară sau pe o nouă generaţie Pathfinder sau Zaroot un concept SUV.La rândul său,Renault a dorit să impresioneze prin varietatea ofertei de la conceptul Zoe la noul VelSatis sau Laguna.Partea sportivă a fost susţinută de Megane Trophy şi monopostul R25 cu care s-a câştigat în Australia.

Noua generaţie Rio şi proiectul KCV-III au fost punctele forte de la standul Kia.Constructorul Indian Tata a mizat Crossover ocombinaţie între un SUV şi un MPV.

Geneva 75 a fost un salon care a remarcat o întoarcere către clasicism sau către o conduită clasică în sensul că fiecare constructor a renunţat la modelele nişă sau la diverse combinaţii în favoarea duo-ului model nou-concept. Pentru spectator a fost poate frustrant deoarece spectacolul respectiv numărul de maşini fost mai limitat dar din punct de vedere al costurilor a fost fără indoială benefic, mai ales că la unison s-a anunţat că dinamica lansărilor de noi modele va fi menţinută. Aşadar Geneva 75 este o poveste cu va urma….

11.03.2005                                                                                                            Paul Borta

 

 

@ Internet source

O noua etapa

Anul acesta Cafeneaua vieneza va veni cu un element de noutate. Acest blog a fost gandit in timp nu doar ca un jurnal personal dar si ca o modalitate de a comunica celor ce ne citesc lucruri frumoase, inedite si din care putem invata cu totii ceva si ne putem auto-depasi. Dorim sa crestem si sa invatam impreuna si sa oferim celor din jur cate putin din ceea ce am acumulat si noi.

Si pentru ca dorim sa oferim mai mult, am decis sa gazduim ganduri, discutii sau articole scrise de oameni ca noi, oameni care au ceva ca sa ne comunice, oameni de la care putem invata ceva: pasiune, stil de viata, optimism, o noua perspectiva, oameni care sa ne faca peste noapte mai bogati - sufleteste.

Sub eticheta Special Guest oricine are ceva de comunicat si impartit cu ceilalti si care ne face astfel pe toti mai castigati este invitat sa ne contacteze.

Poate ca acest proiect ar fi zacut in continuare pe fundul unui sertar al mintii mele, daca cineva drag nu mi-ar fi propus sa postez ceva scris de altcineva drag, care din pacate nu mai este printre noi si care totusi continua sa ne fie alaturi in ciuda trecerii anilor.

Primul post din seria invitatilor speciali va fi un articol scris acum ceva vreme de unchiul meu, Paul Borta, jurnalist si mare iubitor al automobilismului. Un om pasionat care o sa va povesteasca acum in prezent cum a vazut el un eveniment auto de importanta pentru anul 2005 - 75 ani de Geneva Motor Show. Este felul nostru sa ii spunem ca nu l-am uitat si ca munca si pasiunea lui sunt in continuare apreciate. Si este modul lui de a ne ajuta sa trecem intr-o noua etapa in evolutia noastra din spatiul de bloguri.
Keep close, o sa va placa!

Si Raspunsuri III...

Da, inca se mai gasesc raspunsuri… pentru intrebari sau pentru presupunerile pe care imi dau seama ca le fac oamenii. Si ma gandesc ca, intr-un fel, as putea face chiar un post lunar de genul asta pe termen nelimitat. Nu ca ar fi o ncesitate, dar de ce nu?!

Pana una-alta, mai am urmatoarele lamuriri: 

• Nu sunt dezamagita ca am 2 fete. Doamne fereste! Am sustinut sus si tare ca o sa am baiat petru ca asta am crezut eu dintotdeauna – ca voi avea 2 copii, fata si baiat. La mine mitul ala cu “o mama simte ceea ce urmeaza sa nasca” pentru mine nu este valabil insa. :) Asta nu inseamna ca sunt suparata sau ca am frustrari pe tema asta! Pentru mine, si pentru oricine cred, important e ca un copil sau cei 2, 3, 10 copii sa fie sanatosi si sa se dezvolte frumos, sa fie alaturi de parintii lor in armonie pentru o perioada cat mai lunga de timp. Fetele mele au fost si sunt foarte dorite si o sa ma asigur ca asta vor simti la fiecare pas al existentei lor.

• Da, ma duc din nou sa nasc la privat. Nu pentru ca sunt vreo snoaba sau pentru ca ne permitem neaparat. Pana la urma, desi mi s-a parut amuzanta ideea de Early Booking, e chiar de mare ajutor plata in rate. Prima data lucrurile asa au evoluat. Nu stiam la ce sa ma astept, dar nu prea am avut de ales. Acum merg pe aceeasi linie pentru ca asa mi-a fost mai bine. Daca as fi avut experiente neplacute, le-as fi spus si poate as fi avut alte pareri. Dar incerc sa fiu obiectiva. De fapt, de mai bine de 4 ani cred, nu am mai calcat intr-un spital sau intr-o clinica de stat pentru mine sau ai mei. Prefer sa platesc si sa am pretentii, mi se pare normal si de bun-simt sa fiu tratata omeneste si nu ignorata sau, mai rau, jignita. Nu spun ca serviciile private sunt de nota 10+. Si nu contest faptul ca si la stat sunt medici foarte buni… poate mai buni. Pana la urma lucrurile mai depind si de noroc, de momente faste sau nefaste, de conjuncturi… habar n-am! In general parerea mea e ca in nimic si niciunde nu exista garantii, ca putem incerca sa alegem dupa cum socotim ca e mai bine, dar ca lucrurile se intampla asa cum trebuie, ca isi au rostul lor si ca mai mult ne e dat sa le acceptam decat sa le controlam.

• Nu sunt experta in nimic, desi am avut fel de fel de experiente. Nu am pretentia ca ceea ce am ales eu sau ceea ce spun eu e neaparat bine sau corect. Nu vreau sa ma bag singura in seama cu sfaturi, pareri, sentinte… nu vreau sa imi satisfac nici macar curiozitatile, chiar daca uneori le am. Iar daca sunt intrebata, spun ceea ce stiu si ceea ce mi s-a intamplat sau alternativele care am auzit ca se pot intampla. Imi place sa cred ca nu influentez, ci dau niste coordonate care ar putea ajuta pe cineva sa ia o decizie. Asta intentionez cel putin! Asa ca, daca uneori fac mai mult decat asta, daca depasesc limite sau exagerez prin entuziasm, imi cer scuze. 

• E adevarat ca sunt putin “cazuta” fizic. Am o lista lunga de “avarieri” si stiu ca mai urmeaza. Adica o sa mai sufar diverse si o sa mai am de tras o perioada pana o sa pot sa incep sa ma auto-renovez si sa ma pun bine pe picioare. Abia astept momentul in care o sa scap de pastile, dar si de dureri, de efecte secundare, de stari de rau si, mai ales momentul in care o sa-mi pot recapata controlul asupra propriului corp fara sa imi fie teama ca il pun in primejdie pe al altcuiva. Nu sunt rau acum, dar nici grozav. Dar nu renunt, nu imi plang de mila si sper sa nu cad in nici un soi de depresie in legatura mai mica sau mai mare cu nasterea. O sa trag de mine sa reusesc… si mai vorbim peste 1 an pe vremea asta!

Va urma… sau poate nu. :)

Raspunsuri II

Se pare ca m-am grabit si nu am epuizat lista de intrebari si raspunsurile aferente. Prin urmare urmeaza inca o serie… si poate inca o alta daca raspunsurile dau nastere la alte intrebari. Fac mentiunea ca nu simt nevoia sa ma justific si nu ma simt nici atat de importanta incat oamenii sa astepte cu sufletul la gura explicatiile mele. Dar sunt raspunsuri pentru curiozitati si neclaritati, pentru exprimarile mele vagi, pentru concluzii trase in mod pripit, sunt raspunsuri pentru cine e interest si le cauta. Prin urmare:

Ma intreaba lumea ce parere are Arina despre bebe care urmeaza sa vina. Arina o sa faca abia 3 ani in 2 saptamani. E greu de crezut ca poate realiza cu adevarat ce inseamna sa vina un bebe si cum o s-o afecteze pe ea in mod direct. Adevarul e ca nici eu nu im dau seama exact. O sa fie si bine si greu si frumos si haos si nebunie, o sa scapam lucrurile de sub control si o sa ne adaptam, o s-o luam razna, o sa gresim, o sa ne schimbam… Peste vreun an, chiar 2, o sa pot eu raspunde… si pentru mine si pentru ea.

Pana atunci… O intreaba si pe ea lumea daca a venit barza. Iar ea nu raspunde pentru ca eu i-am spus ca surioara ei e la mami in burta si mami o sa mearga la spital si un domn doctor o s-o scoata si apoi mami o sa vina cu ea acasa si o sa fie micutza cat o papusa intai si abia apoi o sa se faca mare. Arina e ok cu varianta asta si nu mi se pare nimic in neregula cu ea, asa ca nu vad de ce as chema barza in ajutor.

Apoi Arinei i se mai spun lucruri de genul “o sa vina surioara ta si o sa fie mai cuminte si mami o s-o iubeasca mai mult” sau “o sa ma joc numai cu surioara ta pentru ca tu esti rautacioasa”… Iar mie astea mi se par lucruri crude. Eu nu o amenint pe Arina cu asa ceva. Si Arina si cea mica vor fi mereu iubite si tratate la fel, iar atitudinea noastra fata de Arina nu trebuie sa se schimbe pentru ca nu va mai fi singurul copil din casa. Ceea ce stie Arina este ca ea si surioara ei vor fi prietene si se vor iubi si vor fi mereu una alaturi de cealalta. Si ar fi nemaipomenit daca mesajul asta l-ar putea primi pe toate caile.

Ma mai intreaba lumea de nasii celei mici. Nu, nu primesc oferte… la Arina am avut mai mult de 5. :) Pur si simplu sunt intrebata si atat… pentru ca am ajuns la concluzia ca exista un scenariu al intrebarilor destul de standard in cazul unei sarcini: “ce vreti sa fie?”, apoi “cand se naste?”, “ce nume ii puneti?”, “unde se naste?”, “cine il/o boteaza?”… si mai la coada asa daca e sanatos/sanatoasa sau daca mama are vreo problema. Nu toata lumea gandeste la modul asta, nu vreau sa fiu nedreapta. Si nici nu spun ca e rau sa pui intrebarile astea… aproape ca e firesc deja. E doar o observatie si o consemnez ca atare.

Si ca raspuns – nasii celei mici sunt oameni minunati, sufletisti, implicati, interesati la fiecare pas, saritori… si mai ales persoane care iubesc bebele asta foarte mult si isi doresc sa ii fie aproape inca din clipa in care se va naste. Sunt oameni asupra carora nu am nici un dubiu pentru ca asa mi se pare potrivit si corect fata de fetele mele, pentru ca ele asta merita. Si numele nu cred ca au importanta pentru ca nu cred ca isi doresc sa iasa neaparat in fata. Nu e un secret, e din nou o chestiune de intimitate.

Mi s-au tot pus intrebari legate de vizite. La Arina am fost oarecum paranoica – nu am vrut vizite de nici un fel cred ca cel putin vreo luna. Acum nu am nimic impotriva – primesc vizite si inainte de nastere si la spital si acasa cand o sa vin cu bebe… sper sa raman relaxata si deschisa in toate etapele. Conditiile sunt: fara virusi si cu mult interes autentic din partea vizitatorilor. Nu vreau sa vina decat cei carora le pasa si carora bebe le este drag. Eu si bebe vom fi sanatosi si apti de primiri… nici nu vreau sa concep altceva. Dar nu cred ca vom initia noi invitatiile… asa ca incurajam doar initiativele.

Un raspuns sigur, ca fapt divers… bebelina iese Varsator. Asa ca daca cineva stie sa faca astrograme... sa se pregateasca! Iar tati promite ca, de data asta, se va trezi noaptea daca plange bebe, ba va fi si voios pe deasupra si ii va canta... Face cineva pariuri ce???

Acestea fiind zise... alte intrebari??? Acum cat inca mai am timp sa dau raspunsuri...

Raspunsuri

Ma intreaba toata lumea cand nasc. Si e normal cred… pentru ca mai am foarte putin. As naste azi pentru ca abia imi mai duc burta si pentru ca “cineva” pare sa nu mai aiba loc si ma inghesuie si ma face sa imi simt aproape fiecare organ intern. Si as naste peste vreo 3 luni pentru ca imi e cam teama de marele moment care va aduce multe schimbari.

Raspunsul e insa ca am incredere in Pufosica mea. Asa cum am avut si am in continuare in Arina. Am asa convingerea ca fetele mele sunt istete si descurcarete si stiu sa isi aleaga momentele. Si deci si asta mica o sa vina cand vrea ea si cand o sa fie cel mai bine!

Ma intreaba toata lumea si cum o s-o cheme pe Pufosica. Si mereu sunt cam vaga in raspunsuri. Si cred ca asa o sa si raman… Pentru ca raspunsul e ca prefer sa fie oarecum secret, oarecum intim, oarecum o decizie de final, luata in 2 pe baza a ceea ce simtim ca se potriveste. Nu stiu daca un nume e predestinat sau nu, nu stiu daca are vreo putere sau vreo influenta asupra celui/celei care il poarta. Stiu doar ca o sa aiba de tras de el toata viata si as vrea sa il aleg discret, fara pareri pro si contra… Am cerut doar parerea celor foarte si direct implicati, celor care am crezut eu… noi ca au un cuvant de spus.

Ma mai intreaba lumea si cat de pregatita sunt de momentul Zero. Sau mai degraba cei mai multi se asteapta sa fiu, avand in vedere ca am deja o experienta la activ. Raspunsul e ca niciodata nu poti fi 100% pregatita pentru ceea ce se intampla la finalul celor 9 luni… si nici pentru ceea ce urmeaza imediat dupa… sau 1 luna, 2, 3 dupa… Cred ca mereu e altfel… Eu ma simt altfel si tot ce imi doresc e sa reactionez mai bine… sau in orice caz nu prea rau! Mi-e frica si am recunoscut asta din capul locului. Dar rezultatul va merita infinit toate eforturile!

Si in rest, nu ca as fi eu vreo experta sau cineva ale carei sfaturi trebuie urmate… Dar, fara un botz de om cu ochi curiosi si manutze mici care sa te puna pe jar din te miri ce, zau daca are vreun rost existenta pe planeta asta. Sa nu spun ca idealul e de 2. Sau chiar 3 daca instinctele parintesti se trezesc devreme. :) Da, eu as fi facut 3 daca as fi fost mai tanara… asta e un alt raspuns! Fiecare si le stie insa pe ale lui, iar viata are uneori intorsaturi ciudate ignorand dorintele noastre.

 

Si ca ultim raspuns... per total sunt bine si le multumesc celor care ma intreaba si celor carora le e dor de mine. Iar celor care mi-au fost prieteni de conjunctura si care m-au uitat in lipsa unui contact vizual direct le spun ca ma asteptam. Am dezvoltat un nivel destul de ridicat de toleranta la dezamagire. :)

 

A, ca era si asta un subiect... Nu stiu cand va fi botezul. :) Dar as invita doar persoane care isi doresc sincer sa participe. Si as incuraja exprimarea deschisa si directa in acest sens.

Incercam sa ne formam!

Azi “aniversam” o saptamana fara tableta! Am profitat de pana de internet de saptamana trecuta si am pus-o deoparte. Oficial e stricata si nu o putem repara. Stiu ca nu e corect pentru ca eu trisez cu laptop-ul. Si mai stiu si ca nu e frumos sa mint si e vai de mine daca se prinde copilul ca asta fac! Mai ales ca i-am spus ca nu avem bani si replica a fost “are tata bani… acolo sus!”. Si mi-a aratat cosul in care intr-adevar pune tata monezile si hartiile de 1 leu ca sa mai faca economii. :) Dar am ajuns la concluzia ca e mai sanatos sa ne jucam sau sa citim decat sa stam cu ochii ore in sir la diverse filmulete si jocuri.

Initial am zis ca e ok sa fie tableta ei si doar ei. Mi s-a parut chiar super tare ca a invatat repede sa o foloseasca si ca statea cu ea in brate fara sa aiba nevoie de asistenta. Apoi mi-am dat seama ca, daca la 3 ani procedam asa, peste 2-3 ani deja o sa avem o dependenta mai greu de invins. M-am saturat sa citesc “Scufita rosie” sau “Alba ca Zapada”, mai ales ca si astea sunt cam tragice si au niste desene de speriat, dar macar le mai cosmetizez si le mai schimb din mers. Si macar am descoperit ca se poate sa adormim si pur si simplu inchizand ochisorii decat cu Mickey Mouse cantand si agitandu-se la o distanta la care vederea poate avea de suferit.

Primele 3 seri a plans, apoi urmatoarele 2 nu a mai pomenit de ea. Aseara m-a intrebat din nou unde e tableta ei. Din fericire era foarte somnoroasa si a renuntat repede sa insiste. Sunt convinsa insa ca intrebarea o sa apara din nou. Si sper sa rezist si sa reusesc sa o duc putin cu zaharelul… “putin” pana o sa reusim sa negociem cum trebuie, iar ea sa fie de acord si sa poata ca dupa o ora de utilizare sa renunte la ea fara comentarii, sa faca si altceva… si mai ales sa nu mai stea treaza pana la 12 noaptea schimband un desen animat dupa altul.

Mi se pare grea treaba asta cu educatia. Adica riscul de a gresi e foarte mare si mai ales cel de a-ti da seama dupa, cand poate ceva rau a fost facut. Si e greu sa fii un parinte ferm cu un copil smecher. :) Sa nu mai vorbesc de responsabilitatile implicate! Dar sa speram ca ne descurcam! Altfel ne va educa copilul pe noi! :)

2013

Anul asta nu am obiective. Oricat de rau ar suna, nu prea mi-am propus nimic. Paradoxal insa e si un an al schimbarilor. Dar astea vin nu pentru ca mi le-am propus eu neaparat, ci pentru ca asa trebuie, pentru ca e vremea ca anumite lucruri sa se intample, pentru ca exista consecinte ale unor actiuni anterioare, pentru ca noi si vietile noastre nu putem ramane pur si simplu pe loc.

Sunt schimbari pentru mine si pentru fiecare membru al familiei mele si au debutat inca din ziua numarul 3 a anului. S-ar zice ca ne grabim, nu gluma! Dar, din nou, asa par sa vina lucrurile. Eu una as fi decretat 2013 mai degraba un an casnic, un an in care sa incercam sa ne obisnuim intr-o noua formula… si pe cat posibil sa ne odihnim. Zic sa ne odihnim tocmai pentru ca nu estimez sa avem parte de prea multa relaxare sau plictiseala, dar sper macar la rutina, la evenimente care sa nu ne bulverseze, la un dram de control si de organizare macar, la resemnare si puterea de acceptare a orice.

Nu sunt pesimista, incerc doar sa ma pregatesc. Pare a fi un an frumos, dar foarte greu in frumusetea lui. Si nu imi propun nimic pentru ca ma gandesc ca asa i-as face fata mai usor. Imi doresc doar ca la final sa trag concluzii pozitive, sa fiu multumita de cum a decurs… Nu-mi fac planuri, dar imi fac sperante pentru ca am convingerea ca va fi un an norocos.

O sa fie interesant. Si va fi foarte interesant de vazut si cata lume va avea rabdare cu noi. Pentru ca e clar ca noi vom fi anul asta si mai ciudati si mai apatici sau depresivi, mai necomunicativi, mai greu de scos in lume sau de vizitat, mai neatenti. Nu caut scuze in avans si nici nu am abilitati de Oracol. Dar asa cred... si imi doresc ca cei din jur sa aiba interesul si intelegerea de a veni spre noi, de a nu se supara si de a ne suporta fara sa renunte prea repede. Nu cer imposibilul si ma astept ca eu cel putin sa dispar din multe "peisaje"... pentru ca in unele am inceput deja sa nu mai contez. Dar o sa trag linie la final si o sa fiu bucuroasa sa analizez si sa apreciez... sau nu... dupa caz...

Despre furt* si infractiunea numita fericire

Incurajez furtul de energie si excesul de fericire! Ha, nu este vorba nicidecum de o actiune criminala si cu pericol sa se lase cu cazier, deci suntem cu totii on the safe side.

Sa va explic pe indelete despre ce este vorba.

Ma refer la energia pozitiva (care poate imbraca cele mai variate forme, de la buna dispozitie, pozitivism, simtul umorului, acel je ne sais quoi pe care unii dintre noi il poseda) pe care unii o degaja involuntar sau dintr-o educatie formata ca urmare a unei "iluminari" de pe parcursul existentei.

Si energia asta, oameni buni, se poate fura! Nu de alta dar posesorii ei chiar nu se supara ca se mai alimenteaza si altii chiar si asa pe neve sau fraudulos sa zicem daca tot m-am lansat in discutii din astea penale :). 

Un coleg ne marturisea cu tristete zilele trecute ca femeilor din ziua de astazi le lipseste tot mai acut o mare calitate si anume simtul umorului. Si nu este vorba aici, cred eu, de a insira cine stie ce bancuri, ci de a degaja energie pozitiva, in general. Sincer nu stiu daca este un fenomen prezent doar la femei, dar personal simt ca sunt putine persoane care sa iti ofere in mod dezinvolt un suras, o vorba buna, o poanta interesanta, o imbratisare si sa iti descreteasca fruntea si sa te puna pe picioare. Oameni buni si calzi, de pus pe rana cum se spune, un fel de supa de pui pe timp de raceala. 

De aceea mi-s tare dragi oamenii frumosi sufleteste, de la care inveti sa zambesti, sa faci o urare care sa lumineze o zi mohorata, sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva, care mereu au o vorba buna pentru oricine. 

Incerc pe cat posibil sa elimin din viata mea tot ceea ce nu imi aduce echilibru sau sa compensez cumva lucrurile. Spre exemplu, dupa o vizita la casieria Baroului unde doamnelor de acolo le cam tuna si fulgera (din pacate nu putem evita in totalitate contactul cu astfel de oameni pentru ca ei sunt peste tot, asa ca o invazie nedorita a extraterestrilor), dau o fuga la ANCOM (o institutie a statului unde oamenii sunt altfel sau mai exact sunt asa cum trebuie sa fie = oameni) unde gasesc mereu in prima linie, niste persoane calde si care dupa 5 minute de conversatie iti incarca bateriile sa te tina mult si bine.

Am furat o data de la cineva o urare care am observat ca face minuni (de ambele parti, pentru ca este castigat atat cel care face urarea, cat si cel ce o primeste) si anume "Sa ai o zi frumoasa!" Nu buna, nu excelenta, nu magnifica, ci frumoasa. Parca si atunci cand rostesti cuvantul asta ti se umple gura de bucurie si razele soarelui parca dau navala sa te intampine si sa concure la indeplinirea acestui indemn, care, de ce sa nu recunoastem, depinde in mare parte de noi sa il punem in aplicare sau nu. 

Mi-am dat seama ca totul nu este altceva decat un exercitiu de voita. Si daca soarta nu ne-a inzestrat cu o fire pozitiva, daca vrem, prin exercitiu si educatie putem sa ne debarasam de vechile obiceiuri, sa invatam, chiar si pe furate, de la cei mai dotati ca noi in acest sens si sa incepem sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara si cat mai mult de lucrurile simple si aparent nesemnificative.

Am declarat astfel razboi prin indiferenta acriturilor, negativistilor, egoistilor si celor pentru care prognoza meteo anunta numai ploaie. Am decis ca vreau doar oameni frumosi in jurul meu si care stiu sa aprecieze  cel mai mare dar pe care l-au primit de la viata, adica viata insasi, de la care sa am ce invata, ce "fura" si cu care ma pot bucura de fiecare zi ce ne este oferita, fara ca fericirea sa fie considerata un delict!

Sa aveti o zi frumoasa!

* Pentru cititorii mai profunzi, precizez ca nu este vorba de vreun vampirism de nicio natura si ca povestea cu furtul este doar o metafora ;)

My favourite...

Am primit-o anul trecut de sf. Elena... cu multa dragoste! Si cred ca asta se vede! Dupa ce i-au cazut florile, am avut grija de ea, iar acum arata asa:

Declar orhideea noua mea floare favorita! :)

BERLIN - the story

Pentru ca la cumpana dintre ani am primit din multe parti o urare foarte draga si anume sa avem parte de cat mai multe calatorii, am decis sa debutam in 2013 cu un post din acest domeniu ca sa ne tina tot anul!

Daca vizitezi Berlinul in luna decembrie este posibil ca prima impresie pe care ti-o va face sa fie cea a unui oras gri, tern si fara vreo stralucire aparte. Wrong!

Odata ce iti oferi ragazul sa il explorezi si sa incepi sa il cunosti, vei descoperi cu surprindere un loc plin de culoare, de caldura si care ascunde o gramada de frumuseti ce abia asteapta sa fie scoase la iveala de turistul ce rataceste pe strazile sale.

Oferta capitalei germane este pentru toate gusturile, de la cei ce iubesc istoria sau arta, la cei care sunt mereu in cautarea unei partide de shopping. Paradis al gurmanzilor, leagan al civilizatiei si respectului fata de ceilalti, taram ce nu si-a uitat trecutul dar a fost mereu deschis catre viitor.

Targurile de Craciun, raspandite in diverse piete ale orasului, aduc si ele o stralucire aparte Berlinului in aceasta perioada a anului. Si aici piata este pentru toate gusturile: de la ornamente de Craciun, sosete tricotate, tablouri sau bijuterii lucrate manual, la tot soiul de bunatati care iti fac cu ochiul si care promit un adevarat razboi cu cantarul de acasa (sa fim seriosi, pana la urma cui ii pasa totusi de cantar cat e in vacanta?).

Berlinul este greu de povestit, trebuie simtit si trait, asa ca nu pot decat sa va invit sa il vizitati!
Mai putine cuvinte si mai multe imagini:

Printre stele

Cadou

Mosul nu vine mereu pe hoarna

Brandenburg Gate

Queuing

Cupola Parlamentului

Mercedes

Angels

Berlin, my love

Warm socks

Mama sosetelor

Kitties

Berlin Dome

Turnul Televiziunii

Charlie, Checkpoint Charlie

O "bucatica" din Zidul Berlinului

Merry Christmas!

Lights

Santa on a bike

La Charlotte