luni, 27 august 2012

Vacanta

Am fost plecati 4 zile pe post de concediu. Nu mai mult! Nu in Grecia, Turcia, Bulgaria sau pe unde s-o mai fi plimband lumea vara spre mare. N-am fost nici macar la marea noastra pentru ca nu am cautat aglomeratie si n-am considerat ca acolo ar fi musai ceva de bifat. Am fost undeva la munte, intr-un loc deja cunoscut… pentru ca n-am incercat sa experimentam, n-am plecat doar de dragul de a pleca, am cautat doar cateva zile de relaxare in 3… sau 4, dupa cum am mai putea numara.  

Si a fost foarte bine! Avem si dovezi, dar nu cred ca e cazul sa pun 200 de poze pe FB sa vada lumea ce-am mancat, unde-am dormit sau cu ce ne mai mandrim. E adevarat ca pentru noi e un an de sacrificiu. Realizarile sunt de alta natura si au cam scos din calcul un concediu cum faceam pe vremuri. Dar a fost o alegere pe care am facut-o si suntem multumiti si impacati cu ea. Sa nu mai spun ca probabil si anul viitor va fi cam de aceeasi natura dintr-un motiv si mai bine intemeiat!  

Ceea ce vreau sa spun e ca, la urma urmei, nu trebuie neaparat sa strabati sute de kilometri sau sa mergi in locuri faimoase ca sa simti o vacanta. E foarte frumos si benefic sa calatoresti, intr-adevar… si sunt pro vazut cat mai multe locatii inedite si total impotriva mersului la gramada unde merge toata lumea. Vacantele mele de suflet vor ramane mereu acelea in care am luat orase intregi la picior… de fapt una cu stat doar cu burta la soare nu cred ca am avut decat o data. Dar vacanta e o stare de spirit. Si poate fi compusa uneori din a face pur si simplu lucruri pe care altfel nu mai apuci sa le faci, din a pune anumite chestiuni in ordine, din a reflecta, a avea timp de gandire pentru decizii cumpatate… sau pur si simplu din a dormi mai mult, a fi mai putin stresat, din a lua viata mai usor si a mai prioritiza un pic tot ce vine de-a valma. E ok sa-ti iei poate doar ragazul de care ai nevoie sa te mai detasezi de fapte si oameni, sa cantaresti si sa iti dai seama de ceea ce conteaza cu adevarat. Am avut si am inca o vacanta reusita din aceste ultime puncte de vedere!  
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu