Am ajuns din intamplare pe blogul unei persoane pe care o stiu de foarte multi ani. Atat de multi incat nu le pot identifica numarul. De fapt e mult spus ca o “stiu”. La un moment dat, in liceu, am fost chiar colege de clasa, dar nu am avut multe in comun si nici lucruri de impartit… deh, eram si vreo 43 in “gashca” si, ce-i drept, nici nu am facut eforturi spre o oarecare legatura.
Si cum ziceam, m-am trezit dupa amar de vreme pe blogul asta si am inceput sa il “rasfoiesc” si mi-am dat seama ca imi cam place… si acum stau si ma chinui sa imi dau seama de ce m-am incapatanat o groaza de vreme, atunci cand inca ne mai intersectam, sa imi tot repet ca persoana respectiva imi e antipatica? Zau ca nu imi aduc aminte de la ce a pornit toata treaba. Poate de la atitudine, poate de la anumite fapte care trebuie sa fi fost banale din moment ce nu le mai stiu, poate de la invidia mea copilareasca de a nu fi fost prea populara la un anumit punct. Ceva-ceva o fi apasat vreun buton. Dar sa raman atatia ani cu convingerea asta? Ok, nu e ca si cum ne-am mai fi intalnit si as fi avut sansa sa imi schimb parerea si, pe de alta parte, nici nu e o persoana la care sa ma gandesc prea des… dar nu e aiurea ca totusi ne formam prea repede pareri superficiale?
Nu spun ca acum, dupa jumatate de ora de citit randuri, am pretentia de a cunoaste omul asta bine. Poate ca si acum, daca am avea de-a face on a regular basis, ca sa zic asa, tot nu as deveni fan sau ceva. Dar e ciudat ca uneori nu lasam loc de o a doua sansa, iar alteori dam prea multe acolo unde nu se justifica investitia. Eu cel putin asa am facut… asa fac! Si uneori mi-e ciuda de alegerile proaste.
Uneori imi dau seama ca, in viata reala, caut personaje de film, din acelea care spun lucruri pline de miez, motivante, care sa te inspire. Nu cred ca e o surpriza ca nu prea le gasesc. Dar se pare ca sunt totusi si exceptii. Si surpriza ar fi ca, de fapt, apar de unde sau cand te astepti mai putin. Pana la urma realizez faptul ca adevaratii prieteni mi i-am facut fara efort, iar dezamagirile cele mai mari au aparut cand, tocmai, m-am straduit prea mult. E ca si in povestile de dragoste - daca e sa fie, vine de la sine, daca nu, se stinge orice scanteie. Doar ca mai trebuie si sa lasi mintea sa absoarba si sa nu blochezi lucrurile care uneori nu par a avea ceva de spus. Sunt oameni a caror viata, din afara, pare plina si intensa, cu multi oameni in jur, multi prieteni, multe lucruri traite de povestit. Dar cand dai la o parte ambalajul stralucitor, nu prea mai ramane nimic. Si sunt oameni pe care nici nu te gandesti sa ii iei in considerare, dar care, la o mai atenta privire, chiar iti pot transmite ceva.
Si ma gandesc ca, daca un om e capabil de o groaza de sentimente, e pana la urma pacat sa nu le impartaseasca. Mie una mi s-a spus ca e aiurea sa imi postez gandurile si intimitatea la indemana tuturor si poate ca uneori m-am intrebat daca nu e chiar asa. Dar citind destainuirile altcuiva, am indraznit sa sper ca poate nu e degeaba. Daca anumite cuvinte ale tale ajung acolo unde pot schimba ceva, atunci e mai mult decat ok. Nu e rau sa ne straduim sa avem mintea si inima deschise pentru ca eu una spun Doamne ajuta sa putem invata in fiecare zi cate ceva!
Mie una mi-a placut sa citesc randurile altcuiva. M-a captivat si m-a ajutat sa imi imaginez o viata cu multe nuante intr-o lume cu prea mult gri. Si, ceea ce e mai important, pornind de la blogul asta, m-am trezit ca am chef sa scriu. Pai nu-i si asta ceva?!
Si cum ziceam, m-am trezit dupa amar de vreme pe blogul asta si am inceput sa il “rasfoiesc” si mi-am dat seama ca imi cam place… si acum stau si ma chinui sa imi dau seama de ce m-am incapatanat o groaza de vreme, atunci cand inca ne mai intersectam, sa imi tot repet ca persoana respectiva imi e antipatica? Zau ca nu imi aduc aminte de la ce a pornit toata treaba. Poate de la atitudine, poate de la anumite fapte care trebuie sa fi fost banale din moment ce nu le mai stiu, poate de la invidia mea copilareasca de a nu fi fost prea populara la un anumit punct. Ceva-ceva o fi apasat vreun buton. Dar sa raman atatia ani cu convingerea asta? Ok, nu e ca si cum ne-am mai fi intalnit si as fi avut sansa sa imi schimb parerea si, pe de alta parte, nici nu e o persoana la care sa ma gandesc prea des… dar nu e aiurea ca totusi ne formam prea repede pareri superficiale?
Nu spun ca acum, dupa jumatate de ora de citit randuri, am pretentia de a cunoaste omul asta bine. Poate ca si acum, daca am avea de-a face on a regular basis, ca sa zic asa, tot nu as deveni fan sau ceva. Dar e ciudat ca uneori nu lasam loc de o a doua sansa, iar alteori dam prea multe acolo unde nu se justifica investitia. Eu cel putin asa am facut… asa fac! Si uneori mi-e ciuda de alegerile proaste.
Uneori imi dau seama ca, in viata reala, caut personaje de film, din acelea care spun lucruri pline de miez, motivante, care sa te inspire. Nu cred ca e o surpriza ca nu prea le gasesc. Dar se pare ca sunt totusi si exceptii. Si surpriza ar fi ca, de fapt, apar de unde sau cand te astepti mai putin. Pana la urma realizez faptul ca adevaratii prieteni mi i-am facut fara efort, iar dezamagirile cele mai mari au aparut cand, tocmai, m-am straduit prea mult. E ca si in povestile de dragoste - daca e sa fie, vine de la sine, daca nu, se stinge orice scanteie. Doar ca mai trebuie si sa lasi mintea sa absoarba si sa nu blochezi lucrurile care uneori nu par a avea ceva de spus. Sunt oameni a caror viata, din afara, pare plina si intensa, cu multi oameni in jur, multi prieteni, multe lucruri traite de povestit. Dar cand dai la o parte ambalajul stralucitor, nu prea mai ramane nimic. Si sunt oameni pe care nici nu te gandesti sa ii iei in considerare, dar care, la o mai atenta privire, chiar iti pot transmite ceva.
Si ma gandesc ca, daca un om e capabil de o groaza de sentimente, e pana la urma pacat sa nu le impartaseasca. Mie una mi s-a spus ca e aiurea sa imi postez gandurile si intimitatea la indemana tuturor si poate ca uneori m-am intrebat daca nu e chiar asa. Dar citind destainuirile altcuiva, am indraznit sa sper ca poate nu e degeaba. Daca anumite cuvinte ale tale ajung acolo unde pot schimba ceva, atunci e mai mult decat ok. Nu e rau sa ne straduim sa avem mintea si inima deschise pentru ca eu una spun Doamne ajuta sa putem invata in fiecare zi cate ceva!
Mie una mi-a placut sa citesc randurile altcuiva. M-a captivat si m-a ajutat sa imi imaginez o viata cu multe nuante intr-o lume cu prea mult gri. Si, ceea ce e mai important, pornind de la blogul asta, m-am trezit ca am chef sa scriu. Pai nu-i si asta ceva?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu