Londra

“London. Implacable November weather.” Parca asa scria Dickens acum o groaza de vreme (Bleak House)… si asta citeam eu in liceu simtind parca la propriu frigul care imi intra printre oase. Mi-a placut descrierea, mi-a placut Dickens, dar habar n-aveam ce inseamna de fapt vremea in Londra. Si nu ma refer neaparat la vremea de noiembrie. Cred ca indiferent de anotimp, nicaieri ploaia nu e la fel ca la Londra.
Vreme fara pic de soare pentru ore si ore intregi, dar fara sa vezi deloc intunericul. De la 5 dimineata pana la 10 seara, chiar am avut senzatia ca acolo noaptea nu incepe niciodata. Eu una cel putin nu am vazut-o. Si e un ceva aparte sa simti ca timpul e nelimitat… sa-ti propui in continuu sa mai faci una si alta si sa iti dai seama ca ziua iti permite (asta daca ti-ar permite si resursele fizice). Si mai e si atitudnea celor din jur – nu par obositi, nu sunt grabiti, zambesc, sunt amabili. La un moment dat am zis ca poate sunt un pic mai “inceti” din multe puncte de vedere pentru ca pana si in vorbire pauzele sunt dese si populate cu “hmm” sau “ehh” sau altele de genul. Dar asta e o rautate… pana la urma de ce sa gonesti spre ceva la care oricum ajungi si sa pierzi totusi o imensitate pe drum?!
Si sunt toate natiile pamantului acolo. La tot pasul auzi o alta limba, la fiecare colt de strada vezi un ciudat… Dar iarasi… e conceptia mea limitata pentru ca acolo nu exista ciudati. Un barbat care purta fusta in loc de pantaloni… doar eu m-am uitat lung. Ploaie si 10 grade temperatura si fetele purtau slapi… doar creierul meu inghetat protesta – n-as fi iesit din casa fara ciorapi grosi si ghete de mers la razboi.
Si pub-urile. Aratau foarte bine, nici pic de fum pentru ca nicaieri nu se fuma. Sa fi fost in Bucuresti, n-as fi avut curaj sau tragere de inima sa intru intr-un local cu lumina slaba si barbati galagiosi care beau bere. Dar acolo e altceva. Seara dupa ora 6 toti merg sa bea o bere, iar pub-urile devin atat de neincapatoare, incat poti sa spui ca un puhoi se revarsa pe strada. Nu se simte nimeni jignit sa stea in picioare afara in fata sau mai intr-o parte, clientii imbracati la patru ace isi aseaza gentile scumpe pe strada pe jos si se antreneaza reciproc in discutii, iar angajatii localurilor mai ies din cand in cand si aduna paharele goale fara sa comenteze, fara sa afiseze mutre acre sau vreo urma de dispret sau plictiseala pentru propriul job.
A, si am baut bere. Eu care nu beau niciodata bere… pentru ca nu-mi place berea. Acolo mi-a placut. Nu zic ca aveau zeci de feluri de bere de a caror denumire nu am auzit vreodata… nu sunt cunoscatoare si s-ar putea sa ma fi minunat de ceva normal si neimpresionant pentru iubitorii de gen. Dar cred ca pur si simplu e ceva in atmosfera ce iti face pofta. Ciudat, nu? Frig afara si pofta de bere rece. De ce nu mi-o fi si acasa pofta de bere?!