Pierdut inocenta. Gasitorului recompensa.

Doi adolescenti se imbratisau pe bancheta din spatele a autobuzului 104. Din cand in cand se distingea in forfota calatorilor si cate un plescait de buze care isi furau cate un sarut.
Am zambit. Oare cand mi-am pierdut inocenta aceea care iti permite sa iti manifesti dragostea in public?
Intre timp - vine automat raspunsul. Maturitatea, timpul, varsta, numeste-o cum vrei, iti impune anumite restrictii pe care le adopti uneori fara sa te gandesti ca nu iti apartin, ca nu te regasesti in ele, ca ti-au fost implantate poate fara drept de apel.
Si totusi, inocenta este acolo si te asteapta sa o regasesti. Trebuie sa vrei sa o cauti sau sa gasesti persoana potrivita sa te indrume ori sa te inspire in cautarea sa.
Eu am norocul sa imi redescopar inocenta prin copilul meu. O fiinta la inceput de drum, care descopera lumea si pe sine, care inca nu are amprenta societatii adanc intiparita in sistem, o fiinta care o ia de la zero este indrumatorul perfect. Trebuie doar sa vrei sa iesi din tipare, sa te scuturi de tabuuri, sa scoti capul din turma, sa te intorci la inocenta pe care o credeai pierduta. 

Atunci, va fi usor de zis (si de facut): Iubitule, lasa-ma sa iti fur un sarut  la colt de strada, sub ochii mirati ai trecatorilor!