Cine ma cunoaste stie prea bine ca fug in general de traditii si obiceiuri. Prefer sa ma ancorez in realitate si sa filtrez totul prin simturile proprii si uneori scepticism. Nu imi plac cliseele si lucrurile fortate, doar pentru ca asa sunt de cand lumea sau cineva mai destept ca noi toti s-a hotarat intr-o zi sa spuna ca ceva trebuie facut intr-un anume fel si nimeni nu a indraznit sa conteste. In mod paradoxal, imi plac regulile, nu incalc legea si respect lucrurile facute cu cap.
Ieri spre exemplu, intreaga lume a sarbatorit Valentine’s Day. Sarbatoare post-comunista la noi, de import, aceasta zi este in opinia mea potrivita pentru adolescenti. La acea varsta parca ar merge, pentru ca oricum intreaga ta personalitate este in formare, deci ai din start o scuza.
Cu trecerea timpului insa, devine ridicol sa astepti un an intreg sa vina ziua cand sa oferi fiintei iubite un buchet de flori, sa o scoti in oras sau sa ii soptesti, romantic, Te iubesc! Si asta daca se intampla, pentru ca multi uita sa iubeasca sau sa isi exprime iubirea chiar si o data pe an.
Eu una refuz sa imi insusesc acest mod impus de a sarbatori dragostea!
Prefer ritmul meu, sa sufoc in fiecare zi (sau cel putin aproape in fiecare zi) cu declaratii de dragoste, cu mici cadouri fara ocazie, cu sticle de sampanie baute fara motiv, cu primit de flori asa, pur si simplu, sa iubesc si sa fac din fiecare zi o sarbatoare a dragostei!
Facand o paralela, incep sa inteleg barbatii care sunt terorizati de 1 si/sau 8 Martie. Pentru ca cineva a decis ca femeia (chiar daca in unele zone barbatii primesc martisoare, totusi aceasta este exceptia de la regula) trebuie sarbatorita si cadorisita si ei sunt obligati intr-un fel de aceasta cutuma sa se execute. Si tocmai din aceasta obligatie sa naste aversiunea fata de dorinta de a sarbatori aceste zile. Adevarul este, daca ne-am inchipui ca si noi de o anumita zi (alta decat ziua de nastere, onomastica sau orice aniversare semnificativa) ar trebui sa le luam barbatilor din viata noastra ceva, orice, cu sau fara semnificatie si doar pentru ca obiceiul o cere, cred ca am trai aceesi tragedie si i-am intelege mai bine!
Chiar ma gandeam, “pe vremea mea”, de Paste nu exista traditia Iepurasului. Nu primeam cadouri si nici nu asteptam un an intreg acest moment pentru ca nu stiam de existenta lui. Acum insa, Iepurasul de import (as fi fost poate mai toleranta daca era ceva autohton) este asteptat si de copiii de la noi, dar ma intreb cat ne reprezinta acest moment.
In timp ce scriam aceste cuvinte de protest fara de lucrurile impuse, mi-a venit o idee! Ce ar fi daca, macar intr-un an, am desfiinta toate sarbatorile?
As pastra doar Craciunul pentru ca semnificatiile sale au trecut deja barierele impuse de traditie si a devenit o placere si nu o obligatie.
Sau de ce nu, si mai bine, am declara tot anul ca fiind o singura sarbatoare cand marele challenge ar fi sa iubim, sa daruim si sa fim mai buni? Craciunul pare ca se potriveste cel mai bine acestei incercari pentru ca este sarbatoarea care scoate la iveala ce este mai bun din noi si cred ca ar merita perpetuata pe tot parcusul anului.
Asa ca uita-te pe geam si spune-mi daca nu it’s beginning to look a lot like Christmas... pe strada si in suflet.
Ieri spre exemplu, intreaga lume a sarbatorit Valentine’s Day. Sarbatoare post-comunista la noi, de import, aceasta zi este in opinia mea potrivita pentru adolescenti. La acea varsta parca ar merge, pentru ca oricum intreaga ta personalitate este in formare, deci ai din start o scuza.
Cu trecerea timpului insa, devine ridicol sa astepti un an intreg sa vina ziua cand sa oferi fiintei iubite un buchet de flori, sa o scoti in oras sau sa ii soptesti, romantic, Te iubesc! Si asta daca se intampla, pentru ca multi uita sa iubeasca sau sa isi exprime iubirea chiar si o data pe an.
Eu una refuz sa imi insusesc acest mod impus de a sarbatori dragostea!
Prefer ritmul meu, sa sufoc in fiecare zi (sau cel putin aproape in fiecare zi) cu declaratii de dragoste, cu mici cadouri fara ocazie, cu sticle de sampanie baute fara motiv, cu primit de flori asa, pur si simplu, sa iubesc si sa fac din fiecare zi o sarbatoare a dragostei!
Facand o paralela, incep sa inteleg barbatii care sunt terorizati de 1 si/sau 8 Martie. Pentru ca cineva a decis ca femeia (chiar daca in unele zone barbatii primesc martisoare, totusi aceasta este exceptia de la regula) trebuie sarbatorita si cadorisita si ei sunt obligati intr-un fel de aceasta cutuma sa se execute. Si tocmai din aceasta obligatie sa naste aversiunea fata de dorinta de a sarbatori aceste zile. Adevarul este, daca ne-am inchipui ca si noi de o anumita zi (alta decat ziua de nastere, onomastica sau orice aniversare semnificativa) ar trebui sa le luam barbatilor din viata noastra ceva, orice, cu sau fara semnificatie si doar pentru ca obiceiul o cere, cred ca am trai aceesi tragedie si i-am intelege mai bine!
Chiar ma gandeam, “pe vremea mea”, de Paste nu exista traditia Iepurasului. Nu primeam cadouri si nici nu asteptam un an intreg acest moment pentru ca nu stiam de existenta lui. Acum insa, Iepurasul de import (as fi fost poate mai toleranta daca era ceva autohton) este asteptat si de copiii de la noi, dar ma intreb cat ne reprezinta acest moment.
In timp ce scriam aceste cuvinte de protest fara de lucrurile impuse, mi-a venit o idee! Ce ar fi daca, macar intr-un an, am desfiinta toate sarbatorile?
As pastra doar Craciunul pentru ca semnificatiile sale au trecut deja barierele impuse de traditie si a devenit o placere si nu o obligatie.
Sau de ce nu, si mai bine, am declara tot anul ca fiind o singura sarbatoare cand marele challenge ar fi sa iubim, sa daruim si sa fim mai buni? Craciunul pare ca se potriveste cel mai bine acestei incercari pentru ca este sarbatoarea care scoate la iveala ce este mai bun din noi si cred ca ar merita perpetuata pe tot parcusul anului.
Asa ca uita-te pe geam si spune-mi daca nu it’s beginning to look a lot like Christmas... pe strada si in suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu