Prima tentativa

Ieri am trimis copilu’ cel mare la balet. Mi-a intrat mie asa in cap ca trebuie sa o mobilizez de mica sa faca lucruri. Sa testam, sa vedem ce i se potriveste… in fine… are extrem de multa energie si trebuie sa o folosim in favoarea noastra… a ei… ba am zis bine “a noastra”!!! Ca pana la urma ce stie ea???
Ea, saraca e obisnuita de mica cu inceputurile precoce ca doar la 1 an si 3 luni am dus-o la cresa. Nu inseamna ca i-a placut sau ca i-a fost foarte bine la inceput. Dar acum, cand ne pregatim s-o “absolvim”, tragem linie si zicem ca a fost o experinta benefica. Asa ca am zis ca tot precoce trebuie sa fie si prima experienta culturalo-sportiva.
In aceasta idee, ieri – mobilizare de forte:  tataie se duce sa o ia de la cresa, paznicul nu ii da voie sa intre ca inca nu e ora 4, tataie ma suna pe mine, eu o sun pe doamna Stela, doamna Stela coboara sa il ia pe tataie, o trezesc, saracutza din somn, o imbraca pana sa apuce ea sa se dezmeticeasca, dar isi aduce aminte ca eu i-am spus ca merge la balet si sta cuminte… in carut ca nu e in stare sa mearga pe jos. Accepta sa mearga si cu metroul, ajung la Eroilor, acolo se intalnesc cu tati si, cand ajung la sala de balet… s-a blocat. Acum, nu zic… si noi parca am trimis-o la Harvard. Emotii, mail-uri, mesaje, telefoane de la mamaie la mami, de la mami la nasa, de la tataie la mami, de la mami la mamaie… si tot asa. Cand rezultatul era de fapt previzibil. Abia are 3 ani si 2 luni. Ea e spirt acasa. In lume nu e salbatica, dar nici foarte tupeista nu e. E oarecum “pretioasa”, asa  cum imi spunea directoarea de la cresa. Si e foarte analitica. Studiaza bine inainte sa inceapa sa se integreze. Plus ca n-o scoti din ritmul ei neam!
Prin urmare lucrurile au stat cam asa:
- primul apel de la tataie:”Sunt niste fetite foarte fitzoase aici. Si mai mari, dar si infipte asa!” Deja am zis ca rezultatul e clar.
- schimb de mesaje: il intreb pe tati “Cum e”. Raspuns sec: “Naspa!” Deja panica!! Cat de naspa?? Ce inseamna naspa?? Vine raspunsul: “Sta lipita de piciorul meu!!!” Si a stat asa vreo 45 de minute.
A venit acasa si am intrebat-o cum a fost. “N-am dansat!”, zice. “De ce?” “Am lidicat o mana si un piciol… da’ n-am dansat!” “Pai de ce?” “Vleau sa mergi tu cu mine!”
Bine mi-a zis!!! Pana la urma ea nu stie ce vrea la varsta asta! Eu vreau sa o trimit, eu vreau sa faca si sa dreaga. Da, e normal sa o indrum si s-o mai si imping de la spate, dar pana la urma trebuie sa fie si ea pregatita. Plus ca are firea ei… pe care e posibil sa o mai putem slefui. Dar de schimbat… nici nu stiu de fapt daca vreau sa o schimb.
Asa ca... am incercat, n-a iesit! N-a iesit acum! Dar nu ma dau batuta. O mai urmaresc, o mai intreb, ii mai dau timp si incercam din nou. Asta si/sau altceva.