… ziua 4…

… adica ziua marii veniri acasa. Abia asteptam momentul. Eu sunt si usor claustrofoba, sa spun! Sau, ma rog, in ditamai spatiul, intr-o camera cu ferestre mari, cu o groaza de oameni in jur, numai gandul sa stau “inchisa” 3 zile si 3 nopti undeva ma face sa ma sufoc… daramite sa si traiesc experienta!

Am stat ca pe arcuri pana la 1. Am avut multe de facut/rezolvat inainte de plecare, si totusi parca treceau ore de plumb. Cred ca si din cauza ca imi era foarte dor de pitica mea care deja promovase la gradul de “cea mare”. Si ce emotii aveam vis-à-vis de modul in care avea sa reactioneze! Ea care prin definitie si structura e o “figura”! In fine, discutii finale cu doctorii, bilete de externare, rezultatele analizelor, cercelusi in urechi… si plata facturii… :) Care nu a fost atat de dureroasa pentru ca, avantajul sistemului privat – mai un discount pentru ca e a 2-a internare la ei, mai un serviciu care intra in pachet… si slava Domnului ca un angajator bun mai da o mana de ajutor!

Si ne-am intalnit cu Arina in curtea spitalului. A venit in fuga, a avut un soc de o secunda si apoi a inceput sa rada si sa topaie de bucurie. Era pe cat posibil pregatita, stia ce se intampla si totusi mi se pare ca a reactionat peste asteptari. Tot drumul pana acasa s-a uitat numai la surioara ei, ar fi vrut sa o tina in brate… iar mie cele 3 zile in care nu am vazut-o mi s-a parut ca au schimbat-o atat de mult! Prin comparatie, normal, si acum am senzatia ca e atat de mare si de matura oarecum si ca stie atat de multe!! Si ma uit inapoi si ma gandesc la cata munca am depus sa o aduc pana aici… munca care acum nu mi se mai pare deloc munca pentru ca n-am avut-o in minte si in suflet si in fata ochilor decat pe ea timp de 3 ani… si cu atata dragoste de dat pe din-afara cred ca n-as putea in ruptul capului sa mi-o imaginez a fi altfel. Ma fascineaza modul in care uneori imi da ia lectii mie si felul in care trece teste, voluntare sau nu, mai bine decat as putea eu sa o fac.  Pe de-o parte as vrea sa o pastrez exact asa cum e acum. Pe de alta parte abia astept s-o vad cum evolueaza si cum o sa se dezvolte intr-un model pentru sora ei.

De fapt tot ce imi doresc e sa am rabdare si mai multa minte sa reusesc sa le vad peste 3 ani doua surori unite si iubarete, istete si haioase si, cel mai important, sanatoase! Si in momentul ala probabil ca o sa vreau sa inghet timpul ca o clipa de absoluta fericire!