Acum 2 saptamani exact imi doream sa vina ziua asta! Imi
ziceam ca o sa fim acasa, ca vom fi scapat de confuzia si nebunia primelor
zile, ca vom fi mult mai intremate… ba chiar ca ne vom putea bucura de o
oarecare intrare in ritm si de adaptare. Suntem intr-adevar acasa, fizic suntem
cat se poate de bine, cu ritmul insa… e un adevarat haos in rutina.
Nu, bebelusii nu functioneaza doar pe principiul mananca si
dorm. Fetele mele cel putin nu sunt asa. Si nu ca as vrea eu sa le oblig sa
faca doar asta. Arina m-a invatat ca oricum as incerca degeaba. Ce ma da pe
mine peste cap e lipsa unui program. Pentru ca lipsa unui program inseamna
lipsa unui control. Iar eu sunt maniaca: pro control, pro organizare, pro
ordine, pro exactitate… pana la extreme. Cu copii mici toate astea sunt aproape
imposibil de realizat… sau mentinut. Si atunci sunt intr-un razboi al meu cu
mine insami… si cred ca o sa cam pierdem amandoua daca nu reusesc sa gasesc
calea de a accepta si de a lua pur si simplu lucrurile asa cum sunt.
Pentru ca un copil inseamna de multe ori haos. Iar doi
copii… hm! Cand una se trezeste si plange de foame, cealalta cade din pat si
urla sa te duci sa o iei. Cand una tipa ca o doare burtica, cealalta nu vrea sa
te lase sa pleci de langa ea si numeri secundele pana adoarme ca sa poti sa
fugi sa vezi de ce tati nu reuseste sa rezolve problema. Iar cand tu ai febra
si frisoane si ai dormi un pic, amandoua sunt agitate si isi solicita dreptul
la atentie in modul cel mai galagios. Iar asta se intampla in 5 zile din 7,
vreo 18 ore din 24.
Pare ca ma plang cam mult. Dar asta e realitatea. Bilantul
la 2 saptamani e cam asa: multe ore nedormite… si oboseala care amplifica pofta
si consumul de dulce chiar in conditii de 10 kg in plus, stres ca una din fete
nu mananca suficient, iar cealalta se rasfata prea mult si isi cam bate joc de
mancare, multe fire albe si timp deloc disponibil pentru a le vopsi, muschi
care se dezvolta la mana in care se tine copilul si abilitatea crescuta la a
face aproape orice doar cu cealalta… Ehe!! Mici detalii pe care mai bine le fac uitate... ca pana la urma nici nu mai conteaza!
Ceea ce e cel mai important si lucrul care ma
linisteste si imi da putere e ca fetele sunt sanatoase. Si atata vreme cat ele
sunt asa, totul e perfect. E tot ce imi doresc si ma rog sa ramana mereu asa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu