Tot operatiunea casa

Zi de sambata! Copilu’ nu-i acasa, asa ca sunt hotarata sa dorm pana spre 9. Nu ca nu n-ar dormi si el, copilu' la fel de obicei daca i se permite, dar ideea ca nu am nimic de facut chiar ajuta la un somn mai linistit. Hm! Calcul total gresit! La 7.30 (culmea!) au venit montatorii de usi… cu usile aferente, bineinteles! Cainele a inceput sa latre, a inceput agitatia – carat usi sus, urcat si coborat pe scara de zeci de ori, bocaneli, bormasina, pasi grei pe podeaua de la etaj, cade un ciocan, scartaie nu stiu ce naiba… Si, cum nu se putea altfel, “Alinaaaa, avem o problema!!!” Da’ ce, eu sunt copil? Cum sa avem doar o problema? Probleme sunt cu caru’ atunci cand construiesti sau renovezi sau decorezi sau cand treci prin orice fenomen de genul asta. Pentru ca planurile se fac simplu, dar cand vine momentul sa pui in aplicare… Ma mai plangeam eu de compromisuri, nu?

Pe scurt problema – 5 usi cu dungi verticale, una cu dungi orizontale. Primul impuls – sa ma enervez. Dupa ce ca nu e cea comandata, ci alta cu 6 gemulete, mai are si dungi aiurea! Ca nu exista modelul vrut de noi pe dimensiunea care ne trebuie, ca nu se mai fabrica cu dungi invers, ca n-au pe stoc si trebuie facuta comanda, ca aia, ca ailalta… Au venit cu ea poate tine figura si o luam. Si al 2-lea impuls, mai sanatos ce-i drept, chiar a fost “las-o dracu’ asa!”. Doar ca nu am lasat-o. Am urcat-o in duba (noroc de duba la dispozitie!) si am plecat noi cu ea spre magazin. Am luat in plus cu noi cada pe care am cumparat-o saptamana trecuta si care venea in baie ca o loazba (alta problema, doar ca asta deja una trecuta!).

Sambata dimineata pe Valea Cascadelor… incredibil de aglomerat. Ne oprim la magazinul cu cada si domnu’ care ne-a vandut-o e de acord sa o schimbe, dupa ce comenteaza intai, bineinteles. “Cum, dom’le ati masurat?”, zice fara sa astepte raspuns. De buna seama in capul lui era ceva de genul “Alti ametiti!”. Ce atatea discutii? Nu pica bine si gata! Oricat as masura, pana nu vad obiectele pe pozitie nu-mi dau seama cu adevarat daca imi place sau nu tot ansamblul sau daca e ceva ce nu-mi convine. Daca as putea sa iau o camera peste tot cu mine, n-as mai fi asa sucita… sau nehotarata, iar daca as avea timp suficient, n-as mai cumpara ceva fara sa cantaresc bine toate optiunile.” Luam alta cada mai mica si inca ceva de restul de bani”, ii zicem lui nea Caisa! Imi place un model de chiuveta si domnu’ cu pricina, ca nici ca mi-ar fi plecat din coasta, zice: “Pai e la pachet cu dulapul!” “Pai si alt dulap nu merge?” “Nu, ca e asta e taiat dupa chiuveta!” “Pai chiuveta o vreau, dar dulapul nu!” “Pai da, e la promotie, e moderna! E facuta in Polonia! Si e cu dulapu’” “Pai da-o dracu’ ca nu-s convinsa si decat sa vin inapoi si cu asta… Mai bine iau doar un vas de WC si gata!” Plus ca incepuse el sa ma enerveze ca persoana!

Gabi se duce la depozit sa duca loazba si sa ia cada mica. Apoi se duce la magazinul cu usile sa caute una cu dungile care ne trebuie. Intre timp eu ma duc in directia opusa la o alta hala cu tot felul de chestii… sa caut parchet. Nici nu intru bine ca dau peste o chiuveta de baie aparte. Asta e! Incepe sa mi se schimbe moralu’… desi nu e ieftina nici asta… ca asa am eu un prost obicei. O retin si trec mai departe. Parchet aici, parchet colo… Care naiba se potriveste cu usile acum?!?! Intai ma setez pe parchet deschis la culoare. Vine si Gabi intre timp… si ne hotaram sa luam unul. “Pai nu pot sa vi-l dau acum. Luni! Azi nu e deschis la depozit!” “Pai du-te, nene si tu acasa atunci!” Mai mergem ce mergem, eu tot dadeam din melita “Vreau chiuveta aia, vreau chiuveta aia!” Parchetul ala nu merge, parchetul ala nu il au pe stoc, la asta nu merge plinta, asta e prea gros. Gabi isi pierde rabdarea: “Nu mai luam nimic, trebuie sa plecam iar la aia cu usi ca nu ne-au dat broastele bune!” Ma bosumflu si ma urc in duba. Ajungem iar la nea Florica de la depozitul firmei lu’ peste si facem schimb de broaste! Nu ca-i amuzant? Deja Gabi era de-al casei, prieten cu portaru’ si cu liftiera… saracu’ era ala care a gresit usa, desi n-avea nici o vina!

Eh, ca sa nu mai stau bosumflata, dupa broaste dragul meu sot zice: “Hai, ma sa luam chiuveta!”. Ajungem inapoi, intrebam, masuram… “Trebuie sa asteptati vreo jumatate de ora sa vina de la depozit.” Asteptam acum, ce sa mai zic?! Mai avem timp pentru cautat ceva parchet. Ma gandesc, ma razgandesc… “Il luam inchis, zic!” Si iar luam vanzatorii la rand la intrebari, cu acelasi succes: “n-avem pe stoc”, “n-avem azi deschis la depozit”… Pffff! Cat de greu poate sa fie??? Cand sa renuntam, vine salvarea – mergem tot la firma cu usile, punem bucati de parchet pe langa o usa asemanatoare cu ale noastre… vedem ce iese! Si intr-un final asa am reusit sa dam de cap problemei. Firma mare... au si depozit deschis. Doar ca fara plinta… fara nu stiu ce folie… acum ne incurcam in detalii?!? Si ghici ce? A trebuit sa mergem noi dupa cutii la depozit… Cum unde? La nea Florica!

La 12.30 cand am terminat cu toate astea aveam senzatia ca sintem in expeditie de mai bine de 2 luni! Dar care e problema? Acasa praf, moloz, zgomot… la cumparaturi mai vezi una-alta, iti mai vin idei… mai cheltui bani! De enervat te enervezi si colo, si colo. Dar asta se cheama facut casa in regim propriu, fara consultanti, designeri, trepadusi si fara meseriasi ca lumea!