A trecut de mult vremea cand daca
mancai o felie de salam de Sibiu trebuia sa te ascunzi intr-un ungher ca sa nu
te stie nimeni si apoi sa iti reprimi amintirea acestui gest. Aproape ca uitai
sa te bucuri si ajungeai sa inghiti cu noduri si te simteai la fel de nefericit
ca inainte.
Si totusi, noi ca popor in
general si multi dintre indivizii sai in particular, am ramas cu sechele si
incercam sa mascam si acum fericirea.
Ne place sa ne vaitam, sa gasim
argumente contra, sa criticam, sa dezbatem si sa judecam prea mult, sa uitam de
noi, sa ne ferim, sa ne ascundem, sa negam si chiar sa mintim. Si pana la urma
de ce? Puterea poporului (demos + kratos) ne-a dat libertatea sa ne bucuram
de felia aia de salam de Sibiu si sa tipam in gura mare ca ne-a pus Dumnezeu
mana in cap ca sa ne daruiasca o asemenea fericire.
Mi-am dat seama ca si eu uneori
raspund cu un cliseu mofluz la intrebarea “Ce mai faci?”, respectiv: “Pai … mai
nimic, serviciu, casa, the usual.”, de parca m-as simti vinovata sa spun ca
explodez de fericire, ca am o suta de mii de lucruri de care sa ma bucur si ca nu
trebuie sa fiu pusa la zid de interlocutorul meu care poate are toate problemele
din lume fix pe capul propriu sau mai grav, care e mult mai fericit ca mine dar habar nu are de acest lucru pentru ca il considera ca pe un lux pe care nu trebuie sa si-l permita. Si asta nici macar nu e altruism din partea mea, e
autoflagelare!
Asa ca am decis sa pledez
vinovata! Da, recunosc si imi insusesc toate capetele de acuzare ce mi se aduc!
Recunosc si imi asum si
imbratisez fericirea in toate formele sale: de la omul minunat pe care il am
alaturi, de la familia exceptionala ce ma inconjoara, de la prietenii pe care
ii am, de la salcamul care mi-a atras atentia anul acesta cu parfumul sau, de
la Adam si Eva a lui Rebreanu, de la inghetata cu sute de calorii pe care mi-o
face cu drag soacra mea in fiecare vara, de la Aerosmith care imi canta acum in
surdina, de la soare si viata si frunze si aparatul meu foto si visuri implinite, la multe si
inimaginabil de multe alte lucuri.
Am decis sa nu ma mai ascund si sa
imi mananc felia mea de salam de Sibiu in public pentru ca asa poate vad si
altii si invatam incet, incet sa nu ne mai ascundem sentimentele, sa nu mai
boicotam totul din jurul nostru, sa iesim din corsetul deprinderilor ce ne-au
fost inoculate, sa traim frumos si intelept si cu multa, multa pofta de viata,
ca pana la urma doar de viata prezenta beneficiem garantat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu