FeTeLe MeLe

Prin curtoazia prietenei noastre de la Petalia

De cateva ori pe an, ne-am facut un obicei sa ne revedem toate trei, sa povestim, sa mancam si sa bem ceva bun (non-alcoolic, as lame as it sounds :-) ).

Asta cred ca de prin 2008, de cand am parasit pe rand compania la care lucram si unde ne-am cunoscut. Mai condimentam iesirele cu cate o nunta, un botez sau o petrecere de luat din motz pentru ca viata ne-a dat si ne da prilejuri frumoase pentru a ne reuni.

Imi place al naibii de mult relatia noastra. Este inainte de toate sincera.
Este fara asteptari absurde, fara lupta sa ne intram in gratii sau sa ne pastram prietenia, fara competitie. Pur si simplu, este. Nu ne sufocam si cred ca asta este cheia. Ne simtim bine impreuna si chimia functioneaza perfect. 

Nu am multe prietene dar cele pe care le am valoreaza inzecit. Le imbratisez cu drag si vreau sa le spun inca o data cat pretuiesc prietenia noastra!

   

iuBeSc

Iubesc verdele crud al primaverii.
Iubesc mireasma florilor ce isi zbat petalele in adierea vantului.
Iubesc zborul pufului de papadie.
Iubesc ziua de astazi si ieriul si mainele.
Iubesc atingerea calda a obrazului tau.
Iubesc sarutul dat pe furis, ca din greseala.
Iubesc imbratisarea care ma roaga sa mai raman.
Iubesc cand razi sau de suspini.
Iubesc lacrima ta sarata.
Iubesc glasul tau care ma cheama acasa.
Iubesc iubirea ce mi-o dai.

Internet source

Pierdut inocenta. Gasitorului recompensa.

Doi adolescenti se imbratisau pe bancheta din spatele a autobuzului 104. Din cand in cand se distingea in forfota calatorilor si cate un plescait de buze care isi furau cate un sarut.
Am zambit. Oare cand mi-am pierdut inocenta aceea care iti permite sa iti manifesti dragostea in public?
Intre timp - vine automat raspunsul. Maturitatea, timpul, varsta, numeste-o cum vrei, iti impune anumite restrictii pe care le adopti uneori fara sa te gandesti ca nu iti apartin, ca nu te regasesti in ele, ca ti-au fost implantate poate fara drept de apel.
Si totusi, inocenta este acolo si te asteapta sa o regasesti. Trebuie sa vrei sa o cauti sau sa gasesti persoana potrivita sa te indrume ori sa te inspire in cautarea sa.
Eu am norocul sa imi redescopar inocenta prin copilul meu. O fiinta la inceput de drum, care descopera lumea si pe sine, care inca nu are amprenta societatii adanc intiparita in sistem, o fiinta care o ia de la zero este indrumatorul perfect. Trebuie doar sa vrei sa iesi din tipare, sa te scuturi de tabuuri, sa scoti capul din turma, sa te intorci la inocenta pe care o credeai pierduta. 

Atunci, va fi usor de zis (si de facut): Iubitule, lasa-ma sa iti fur un sarut  la colt de strada, sub ochii mirati ai trecatorilor!

Despre varsta la orice varsta

Trece timpul asta criminal de repede, iar lucrurile in general sunt din ce in ce mai navalnice si mai haotice si ne ia valul si sarim peste etape... Si copiii devin adulti atat de repede, iar mie mi-ar placea sa ramana mereu copii!!!

Stiu ca si eu abia asteptam sa ma fac mare... acum 100 de ani! :) Dar ai mei imi tot repetau sa nu ma grabesc. Si nu ca am fost eu ascultatoare, dar s-a intamplat s-o iau pe calea normala. Acum, la randul meu, incerc sa trag de timp in ceea ce le priveste pe fete. Arina o sa mearga, de exemplu, la grupa 0 la 6 ani si jumatate. Si nu pentru ca o subestimez, ci pentru ca vreau sa o mai las sa se joace. Vreau sa dam fiecarei varste ceea ce ii corespunde, pentru ca mai tarziu... cine stie?!?

Pentru ca... Nu imi plac copiii care sunt/par mai adulti decat s-ar cuveni. Si nu ma refer aici la cei fortati de imprejurari nefericite. Ci la cei care sint "cool". Bine, nu e vina copiilor. Deci mai corect ar fi sa spun ca nu imi plac parintii copiilor scosi prea mult din tipare. Imi plac copiii isteti, copiii care sint incurajati sa faca propriile conexiuni logice, cei care ne fac sa vedem perspective pe care noi le-am pierdut de mult din vedere. Imi plac copiii curiosi, exploratori, baieteii care desfac, dezmembreaza, descompun si fetitele care vor sa devina "doctorite, balerine si printese si bucatare si mirese". Imi plac la nebunie copiii copii!

Nu-mi plac fetitele din concursurile alea tipic americane de frumusete. Mi se pare ca mamele lor fie nu s-au maturizat si se joaca cu papusi reale, fie distrug personalitatea copilului insufland si impunand visurile proprii. Nici dupa copiii din reclame nu ma omor. Nu vad necesitatea de a-i supune la un stres inutil, de a-i implica in lucruri pe care poate nici nu le inteleg foarte bine. Nu mai spun cat urasc oboseala lor! Nu-mi plac copiii inscrisi in tot felul de concursuri muzicale de la varste foarte fragede. Si mai ales cei care sunt indrumati sa cante melodii greoaie, ce le depasesc varsta, texte de indragostiti, partituri in care isi forteaza vocea sa scoata tot felul de sunete de trubaduri cu experienta. Toti copiii canta si, pana mai spre adolescenta asa, cu cat e cantecul mai pueril, cu atat si copilul e mai haios si mai dulce.
Si ca tot am zis haios... Imi plac maimutarerile. Chiar rad la un pantof cu toc furat de la mama, la o poseta tinuta a la tv, la un coafat extravagant cand si cand. Dar nu sunt pentru a transforma copilul intr-un adult la scara mica. Cred ca mamele in general au tendinta sa isi imbrace copiii, in special fetitele, dupa gustul lor, ca scosi din reviste de moda, cu accesorii chic, in culori si modele de ultim sezon. Dar copiii nu dau doi bani pe asta! Si vorbesc de fete pentru ca la fete ma pricep. Au culori preferate pe anumite perioade de timp, li se pune pata pe rochite, de exemplu, vor culori stridente, sclipici, zorzoane, rochia n-are treaba cu pantofiorii, cu cat mai colorat, cu atat mai bine, nu au complexe si nu au simtul masurii. Rozul merge cu verde si cu mov si cu galben, 10 clame simultan in par sunt prea putine, poseta e pentru carat tot felul de maruntisuri de la 10 jocuri de multa vreme incomplete. Si cine sunt eu sa ma opun??

Ma gandesc asa... Daca i-am lasa de mici sa aleaga?!? Daca le-am da alternative? Daca, macar de curiozitate, le-am da mai multa libertate sa ii vedem cum se descurca? Daca doar le-am explica si i-am si intreba pe ei, macar uneori, ce cred?!? Daca n-am mai trai noi in locul lor?!? Ca pana la urma... de unde stim noi ca avem mereu dreptate?!? Zic...

Fetele mele...

... sunt cele mai frumoase, cele mai destepte, cele mai haioase, CELE MAI!!! Pentru ca sunt ale mele. Sunt universul intreg si nu mi-as dori sa schimb nimic la ele. Si, chiar daca mereu zic ca nu se poate, cu fiecare zi le iubesc mai mult. Pentru ca imi seamana si nu prea, pentru ca mi le-a dat Dumnezeu in moduri pe care nici nu le-am visat, pentru ca ma surprind zilnic si imi aduc fericire in mii de culori.

Fetele mele sunt cele mai cele... pentru mine. Nu, nu ma astept ca lumea sa le vada la fel. Le mai vad asa inca vreo 4-5 persoane. In rest, pentru fiecare mama/tata/bunica/bunic ai ei/ai lui/ai lor sunt cu mult peste. Si e normal, nu? Nu sfidez lumea si nu provoc alte mamici la intrecere:"a mea face...", "a mea stie...", pentru ca nu e o competitie. Copiii sunt in mii si felurite "modele" :)))... Si imi plac toti, fiecare in felul lui unic si irepetabil, mentinand mereu locul aparte bine rezervat pentru ale mele... Pentru ca asa e firesc in natura lucrurilor.

Fetele mele nu sunt perfecte. Sunt si rasfatate, si obraznicute, mofturoase, fitoase, agitate, nazdravane, galagioase. Pot fi si nesuferite si irascibile si pot scoate pe oricine din minti cu viteza fulgerului. Eu le ador asa cum sint. Si cand le cert, si cand ridic vocea uneori la ele, si cand ma urc pe pereti pentru ca nu le mai inteleg. Nu le laud, desi vorbesc mult de ele. Si scot in evidenta lucrurile frumoase sau haioase pentru ca acestea sunt cu adevarat relevante... pe astea le port in suflet cand nu sunt langa ele. N-am nici o itentie de a ma da mare ostentativ si nu le scot la inaintare pentru ca asa da bine. Doar ca ele ma definesc in momentul asta, lumea mea toata e cu si despre ele. Si-atunci... Incerc doar sa nu plictisesc pe cine nu intereseaza. Pentru ca sunt constienta ca lumea in general nu a inceput si nici nu se termina cu ele si nu e ca si cum nu sunt alte milioane de copii frumosi, inteligenti, haiosi, copii care invata sa spuna mama sau sa o descrie pe mama in prima lor compunere, copii care fac primii pasi... sau ceva mai multi prin toate colturile lumii.

Dragostea mea nu se masoara in cum si cat le admira si le lauda lumea. Nu ma uit la numarul de Like-uri si nici la cine le da! (Scuze daca e o jignire asta!) Cel mai bine si mai real eu si ele, noi ca familie, ne desfasuram sentimentele la noi acasa, intre gardurile noastre, ca sa zic asa. Aici conteaza ce stim noi in intimitatea noastra, oricum s-ar intampla sa fim - ciufulite/i, imbracate/i aiurea, cu nazuri, cu chef(uri) sau fara, relaxati si linistiti ca oricum e mai bine sa nu ne stie chiar toata lumea.

Si chiar sunt relativ putini cei care ne surprind in elementul nostru... Si cei pe care fetele ii primesc cu bratele deschise si ii "chinuie" la foc mocnit cu atentia si sufocarea lor. Sint putini cei in fata carora ele se deschid, autentic si fara rezerve... si pentru mine asta e ceva! Aici sunt cateva ipostaze - http://tmsphotography.zenfolio.com/p636759163 Si ii multumim lui Mihai ca a stiut sa le redea atat de bine!! E importanta veselia si fericirea chipurilor. Si pentru asta sunt eu impacata si recunoscatoare... Cine le stie si le iubeste o face oricum, nu e nevoie sa mai cer eu ceva. Multumesc doar din suflet... Si in continuare prefer sa cred ca mai mult in privat si mai putin de ochii lumii e mult mai bine.

Evoluam

Inca ma mai distrez cu pociri haioase. Racul este "crac", printesele au inele cu "ghiamante", "hihopotamul" nu ne sperie, jucaria care "zgrandane" e de bebelus, cu bentita pe frunte sunt "ghindianca", iar pestii care "mureaza" nu ne mai sint de folos. Habar n-am daca ar trebui sa o corectez... dar nu o prea fac. Ma amuza. E delicioasa!!

Mai mult insa savurez discutiile serioase pe care le purtam. De obicei in masina. Si avem destul timp in masina!! De exemplu:
"Ai fost cu mamaie in parc?"
"Doar azi."
"Doar cu mamaie?"
"Si cu Kitty!"
"Ati mers pe jos?"
"Si in carut si pe jos. Eram amandoua in carut si cantam, si cantam si eram cumintele. Si dintr-o data Kitty a scapat biscuitul si piiiiis, a sarit surubul. Si ne-am dat jos si am venit cu el rupt."
"Ati venit pe jos."
"Pai da. Si am ajuns si tataie era somnoros. Si n-a vrut sa il verifice sa vada daca se repara surubul."
"Si acum e stricat?"
"Ma tem ca da!"
"Pai sa il luam sa il reparam."
"Am glumiiiiit. L-a reparat! Dar sa stii ca mamaie a zis sa il las in strada sa vina o masina mare sa il calce. Si noi sa luam altul!"
"Nu cred asa ceva!!" (Varianta mamei: i-am zis ca poate sa impinga carutul pe langa trotuar prin Politehnica si, daca zic "stop", sa lase carutul si sa fuga pe trotuar pentru ca inseamna ca vine masina. Ea a zis ca trebuie sa traga si carutul ca ne mai trebuie. Eu i-am zis sa il lase ca alt carut putem cumpara.)

"Mamaie, ce facem sa rezolvam o problema? Cum sa nu mai fie tataie nervos, si tati sa nu mai bea Pepsi si sa nu mai fumeaza??"

"Kitty, nu fii indivioasa!!"
"Dar tu stii ce inseamna invidioasa?"
"Ca nu e buna!"
"Inseamna sa vrea sa fie si ea ca tine. Eu, de exemplu, sint invidioasa pe tati ca el e curajos si eu nu. Si tu esti invidioasa pe Kitty ca e mica si rasfatata. Si vrei si tu,nu?"
"Nu, mami! Eu intotdeauna mi-am dorit sa fiu mare! Si mai am putin si sint mare, stai linistita!"

Mie deja mi se pare prea mare!!! ;((

Copilu' meu ala mic...

... Inca suge degetele mari de la ambele maini. Dupa fix un an, m-am apucat din nou de dezvat!!! Anul trecut i-am pus manusi in maini timp de o luna... Si tot ce am obtinut a fost sa o fac sa treaca de la un deget la doua. Pediatra m-a certat, mi-a zis sa o las in pace, nervii mei au pocnit si de ciuda esecului (ca deh, copilu' meu tre' sa fie perfect!!!), si de nedumerirea si confuzia create de parerile contradictorii. Cert e ca am lasat-o balta... si am dormit mai linistiti! :)))

Acum ne-am apucat din nou... Cu doua zile in urma. Cu simt de raspundere. Am luat Mavala Stop si i-am dat pe unghiile degetelor mari. Pe el scrie ca nu e indicat copiilor sub 3 ani. Unii pediatri totusi il recomanda. Am zis ca incercam si noi... poate-poate! Adica, daca nu acum cand e in vacanta... In fine, luni seara si noaptea spre marti a fost haos - urlete, nervi, isterie, nesomn, agitatie... Noi batosi, ea tafnoasa. Noi ii vorbeam frumos si incercam sa o linistim, ea ne pocnea cum ne prindea. Am zis ca e exclus sa rezistam asa 10 zile!
A doua zi a fost docila, cooperanta... Nu degete in gura, nu crize, nu scandal... Am zis ca intr-o clipa de neatentie, i-or fi schimbat-o mamei la piata cand a fost cu ea. Nu degeaba zicea toata lumea ca e baietel!!! Ne si vedeam cu sacii in caruta. Doar azi-noapte a dormit lemn 8 ore. La ea in pat!!!
Cand... Exact!! De dimineata sugea cu pofta la degete!! Cu tot cu lac pe ele! Si e amar!!! Doamneeee!!! Si asta nu e tot. S-a razbunat de zici ca s-a prins de schema. A atins cu degetele niste cereale. Cerealele au devenit cumplit de amare. Apoi, una cate una, mi le servea mie!! "Nu vreau, Kate! Nu mananc!" "Mami, iei!!"... adica "vrei!" Si acum, dupa o ora, parca am toata gura amara... si gatul... Iar ea, tot ce atinge se amareste. Dar nu conteaza! Nu o mai deranjeaza.
Si eu ce fac?!?! Nu doar acum, in general! Ce ma fac eu de fiecare data cand o sa vrea sa imi arate ea mie?!?!

Continuam...

"Joculete gasesti pe coada lui maimutza pe itsy bitsy pumt ro!"

"Mami, vrei sa iti spun un exercitiu de dictie?"
"Zau??"
"Da!"
"Ia spune!"
"Pix in pix!"
"De unde stii?"
"De pe Itsy-Bitsy!"

"Ti-a placut la ferma animalelor?"
"Daaa... Am vazut un animal de bou care statea intr-o apa murdara. Dar nu i-am dat de mancare. Le-am dat numai la animalele care nu imi fac rau."
"Si. Altceva?"
"Am vazut cum se smulge vaca..." (Cu o pompa electrica. Am inteles ca unii s-au dus acasa si au zis ca laptele se scoate cu aspiratorul! :))))

"Mami, vreau si eu sirine." (Grisine pe limba tuturor!)

"A fost ok azi la inot?"
"Da, dar n-am vrut sa fac cosfundari."
"De ce, ti-e teama?"
"Imi intra apa in gurita."
"Pai nu o tii inchisa?"
"Ba da... Dar se deschide singurica."

"Nu vreau sa imi mai faci turbat din ala pe cap."
"Se zice turban."
"Bina, d-ala!"

"Vreau sa imi dai toate culorile... Implusiv mov si albastru."

"Fura vulpea prin padure,
Ce sa fure, ce sa fure?
Fura coaja de pe tei
Si-mpleteste papucei
Pentru mansa o pereche...
Ca a rupt-o pe cea veche."

"... si fereastra e frecata!"
"Cum e??"
"E inchisaaaaa!!"

"Mami, de ce nu se misc norurile?"
"Se misca norii, mami. Dar nu iti dai tu seama acum."
"Vrei sa mergi mai tare? Sa ii intrecem si sa castigam o stea de aur!"

Si de la Kitty:
"Kito?"
"Te?"
"Te iubesc!"
"Abesc!"

Ca parinti...

... Nu gresim daca nu stim, nu gresim daca intrebam, gresim daca nu ascultam.
... Nu gresim daca incercam si experimentam, gresim daca adoptam atitudini extremiste, daca ne incapatanam si insistam pentru ca noi stim ce e mai bine pentru copiii nostri si sa nu ne invete pe noi nimeni ce si cum!
... Nu gresim daca suntem mandri de ei, dar o zbarcim rau de tot daca ii expunem ca pe niste trofee si ii angrenam in competitii puerile, de adulti de altfel, prin care le aratam tuturor ca al meu/nostru e mai frumos, mai bun si mai destept.
... Nu gresim daca ii sustinem si ii incurajam, dar cat gresim daca ii fortam sa ne traiasca visele si sa duca povara propriilor noastre frustrari!!!
... Nu gresim daca vrem sa ii protejam, dar platim scump daca nu ii lasam sa se descopere, sa-si cunoasca si sa-si stabileasca limitele, sa le permitem sa lupte sa le depaseasca, chiar daca noua ne tremura sufletul la fiecare pas.
... Nu gresim daca ne exprimam pareri si convingeri, dar e inacceptabil sa nu le explicam, sa nu discutam si pana la urma sa nu le dam libertatea de a alege.
... Nu gresim daca mai decidem uneori pentru ca ei nu au inca discernamantul de a o face, dar e despotic sa nu ii implicam in decizii.
... Nu gresim daca vrem ce e mai bine pentru ei, dar nu suntem Dumnezeu sa stim care e binele absolut.

Eu nu sint perfecta. Ba chiar gresesc destul de mult. Fetele mele nu sunt perfecte. Si nici nu imi doresc sa fie. Eu sint ok cu normalitatea. Iar pentru ele sustin... orice isi doresc/isi vor dori ele.

In iunie...

... Am mancat cirese super bune de la noi din copac... Dar am si dardait de frig ca in noiembrie trecut.
... Am fost la mare 3 zile, am stat la soare, fetelor le-a placut nisipul... Arinei si piscina. Ne-am relaxat, ne-am bucurat de companie. Apoi am tras doua saptamani de munca de ne-au iesit scantei si fum si scurtcircuite si... Apropos, daca ne-am dat la fund, nu inseamna ca ne-am fitosit. Mai strangem un pic din dinti sa depasim anul asta... si speram ca la anul o sa fie un pic macar alta poveste.
... Am fost la serbare de gradi si am incheiat un an productiv, cu progrese, cu diplome, premii, prietenii, satisfacii, bucurii... Am lipsit trei zile adunat tot anul, dar o saptamana intraga, ultima ne-a invins printr-o viroza puternica si nesuferita.
... Am incheiat anumite proiecte (cuvant la moda!!!), dar ne-am propus si am si initiat altele... De parca un proiect la noi e un balaur - il tai de pe lista si in loc rasar alte 7. Timp mai mult de-am avea...
... Am aflat vesti surprinzatoare, imbucuratoare... Dar, cum ziceam, n-am prea dat nimic in schimb. :) Sintem oarecum scosi din circuit, circumstante nefavorabile, deh!!! Dar mai bine asa decat sa ne vaicarim si sa ii obosim si pe altii.
... Am ramas un sofer... din doi, bineinteles. Si e greu si complicat. Dar ne gandim ca o servi si asta la ceva. Ca oricum nu mai are rost sa ne victimizam.

Per total am trait 22 de zile de iunie la puterea a treia. Le-am simtit din zori de zi (adica inainte de 6) si pana la miez de noapte... si uneori si in timp ce dormeam! Ne-am organizat, ne-am sucit, ne-am dezorganizat, ne-am adaptat, ne-am socotit, ne-au iesit virgule, am luat-o de la capat... ce sa mai despicam atatea fire?!?! Sintem bine! Om vedea ce-o mai fi!